• inspectorii OJPC au descoperit produse de îmbrăcăminte și încălțăminte care nu ofereau nici un fel de informații clienților • amenzile aplicate s-au ridicat la 127 milioane de lei • au fost retrase temporar de la vînzare pantofi și haine în valoare de peste 700 milioane de lei
Băcăuanii care își cumpără haine și încălțăminte de la magazine trebuie să fie cu ochii în patru cînd achiziționează astfel de produse. Chiar dacă aceseta sînt cumpărate din magazine, de cele mai multe ori sînt de calitate îndoielnică, mai ales în ceea ce privește modul în care etichetele îi informează pe clienți asupra calității și originii produsului. Un ultim control al inspectorilor de la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) din Bacău a scos în evidență o serie de abateri care au fost sancționate ca atare. „Verificările au demonstrat deficiențe în ceea ce privește modul de informare a cumpărătorului. În timpul controlului am primit și două reclamații de la persoane nemulțumite de calitatea pantofilor cumpărați. Am verificat și s-a dovedit că oamenii aveau dreptate și, drept urmare, aceștia și-au recuperat banii. Valoarea totală primită înapoi de ei este de două milioane de lei”, ne-a declarat Sorin Elisei, director executiv la OJPC Bacău.
Haine de proveniență anonimă
Controlul printre comercianții de îmbrăcăminte a scos în evidență că marea majoritate a hainelor din magazine nu au pe etichete denumirea producătorului, a importatorului sau adresă. Inspectorii OJPC Bacău au verificat 29 de agenți economici și tot atîția au fost amendați. PF Lehăduș Mihaela și SC Paliserv SRL din Bacău vindeau fuste, cămăși și lenjerie intimă fără nici un element de identificare pe etichetă. SC Senvid și PF Hulubă Ioana din Bacău comercializau textile fără a menționa denumirea sau marca producătorului și importatorului. Alte haine nu aveau inscripționate adresa sediului producătorului sau imporatatorului și țara de origine. O parte din hainele comercializate în diferite magazine aparținînd firmelor Peleart SRL Bacău, Paliserv SRL Bacău, AF Neagu Georgeta Bacău, SC Memcom SRL Moinești nu aveau trecute în ordine descrescătoare pe etichete compoziția fibroasă a hainelor respective. Produsele textile vîndute de Paliserv SRL, Penelart SRL, PF Bîrgău Ionela din Bacău nu prezentau pe etichetă condițiile de rezistență la spălare și călcare și nici instrucțiunile de folosire. Ca urmare a acestor abateri s-au aplicat amenzi în valoare de 49 milioane de lei și s-au retras temporar din comerț produse de îmbrăcăminte în valoare de 300 de milioane de lei.
Amenzi de 78 de milioane de lei pentru papuci fără indicații
Controlul inspectorilor a continuat și în rîndul vînzătorilor de încălțăminte. Au trecut prin sita reprezentanților OJPC Bacău 38 de patroni care au ca obiect de activitate vînzarea de pantofi. Societatea Valrone SRL Bacău a fost prinsă că nu avea autorizație de funcționare pentru spațiul de comercializare din Piața Centrală. SC Hecomin SRL Bacău vindea pantofi și saboți damă produse de Viva SRL București și SC Maximilian Timișoara fără a avea pe etichete trecute adresa și denumirea producătorului. Firmele Condrus SRL, Vaslena SRL, Siad SRL, Lontano SRL, Fanti Mar SRL, Valrone SRL din Bacău vindeau diferite tipuri de încălțăminte, adusă din Complexul Comercial Europa din București, fără a menționa pe ambalaje datele de identificare privind țara de proveniență, producătorul și importatorul. Alți pantofi comercializați pe piața băcăuană nu aveau pe etichete semnele care simbolizează materialele utilizate în confecționarea papucilor și nici instrucțiunile de folosire. Agenții economici prinși că nu informau corect cumpărătorul au fost sancționați cu 78 de milioane de lei, iar produse de peste 400 milioane de lei au fost oprite temporar de la vînzare. „Valoarea totală a amenzilor aplicate de inspectorii noștri, atît în rîndul comercianților de încălțăminte, cît și a celor de îmbrăcăminte, a fost de 127 milioane de lei. Temporar, pînă cînd patronii vor remedia abaterile de informare a clienților, au fost oprite de la vînzare produse în valoare de peste 700 de milioane de lei. Reamintim cumpărătorilor obligația de a solicita bonul de la magazin. Numai în baza acestuia putem da curs reclamațiilor oamenilor. Termenul legal în care acestea pot fi făcute este de 30 de zile”, a precizat Sorin Elisei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.