Spitalul din Onești își desfășoară activitatea cu dificultate din cauza lipsei banilor, astfel încît modernizările care au avut loc de curînd la nivelul secției radiologie din cadrul unității constituie o surpriză plăcută. Spitalul oneștean a primit încă din luna martie a anului trecut cinci aparate noi, însă din lipsă de fonduri și a aprobărilor necesare, aparatele au stat mult timp doar pe post de decor. Aparatele au fost puse în funcțiune în urmă cu o lună, activitatea secției cunoscînd îmbunătățiri semnificative. „Aparatele sînt mai performante decît cele vechi, care au fost casate sau mutate și asigură o protecție mărită atît pacienților, cît și personalului”, ne-a declarat doctorul Mihail Andronic, șeful secției radiologie. Valoarea celor cinci aparate se ridică la 300.000 de dolari, iar de funcționarea lor depinde și eficiența secției, în condițiile în care se efectuează zilnic în jur de 80 de radiologii. (R.S.)
Îmbunătățiri la secția Radiologie a spitalului din Onești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.