Reprezentanța din Bacău a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a devenit sucursală. Din această lună, noua formă de organizare a acestei instituții va avea competențe lărgite, ceea ce va permite accesul IMM-urilor din județele Bacău, Neamț și Vaslui la credite bancare, finanțări și consultanță financiară. Decizia transformării în sucursală a fost luată ca urmare a performanțelor reprezentanței Bacău a Fondului. „Clienții sucursalei Bacău vor beneficia de toate produsele din portofoliul FNGCIMM SA, de la garanțiile acordate IMM-urilor, în completarea garanțiilor proprii, pentru creditele acordate de băncile comerciale, pînă la finanțările directe sau cofinanțările pentru investiții sau capital de lucru și finanțările speciale destinate susținerii dezvoltării turismului și activităților de export sau leasing”, a declarat Gheorghe Andrieș, inspector financiar-bacar la reprezentanța din Bacău a FNGCIMM. Aplicanții pentru accesarea fondurilor europene din județele arondate Sucursalei Bacău vor putea beneficia și de produsele financiare special concepute de FNGCIMM pentru creșterea absorbției fondurilor europene „FIN CONSULT”, „FIN INVEST” și Garanțiile acordate beneficiarilor de finanțări din fonduri europene. (Florentin RADU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.