Împărțeala subvențiilor a încetat la Helegiu numai după sosirea procurorului

Redacția Ziarul de Bacău

• cu toate eforturile candidatului PSD, la Helegiu a ieșit învingătoare o femeie, candidata PNL

Alegerile de la Helegiu s-au desfășurat sub semnul a fel de fel de manevre ale candidatului PSD, Gheorghe Măgdălina, în speranța că doar-doar va ieși învingtor din cursa electorală în care a avut un contracandidat femeie: Mihaela Bădin, din partea PNL. Pe tot parcursul zilei alegerilor, o casieră a primăriei din Helegiu a împărțit impasibilă subvențiile pe terenul agricol în satul Deleni. Asta, la doar cîteva case de secția de votare. Localizarea acestei operațiuni tocmai în Deleni nu a fost deloc întîmplătoare, dat fiind că numai în aceast sat erau trecuți pe listele de alegători permanenți 1.500 de votanți. Reprezentanții partidelor politice au făcut contestații la președintele secției de votare, care la rîndul lui a anunțat organele de ordine. Chiar dacă mai întîi la fața locului a sosit un comisar de poliție și a luat-o la întrebări pe casieră, femeia, susținută de oamenii care își voiau banii, a continuat să plătească oamenilor. Apoi a urmat vizita unui procuror, dar acesta a sosit de la Onești abia după ce femeia mai avea de plătit doar cîțiva oameni. Oprită din elanul cu care împărțea bani alegătorilor, casiera, Gabriela Piștea tot nu s-a putut abține să nu demaște pe vinovații care au oprit plata. „A ieșit pe stradă și a început să strige că liberalii sînt de vină pentru că nu mai plătește subvențiile, pentru că ei au adus un procuror pe capul ei. Bineînțeles că am început s-o apostrofăm, și să le explicăm oamenilor că nu din cauza liberalilor ci din cauza legii care interzicea astfel de plăți în chiar ziua alegerilor și la două case de secția de votare”, ne-au declarat cîțiva consilieri liberali sosiți și ei la fața locului. Cu toate eforturile candidatului PSD, victoria i-a revenit însă unei tinere liberale, Mihaela Bădin, față de care alegătorii din localitate aveau o percepție destul de ciudată: „Este prea tînără pentru a ști să ia șpagă și pînă va învăța trebușoara asta vor veni din nou alegerile, Așa că din toată afacerea cei mai cîștigați sîntem noi, locuitorii din Helegiu, pentru că vom avea un primar cinstit care va respecta legea”, și-au manifestat oamenii opinia cu privire la noul primar. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.