Începutul de an a debutat cu dreptul pentru Unitatea de aviație militară din Bacău, care în scriptele militare poartă denumirea de Centrul 95 de trecere pe avioanele supersonice. Unitatea a primit confirmarea că din acest an va avea statut de Bază militară Aviatică și va face parte din cele trei unități de acest gen din țară. În plus, tot în Bacău va rămîne și singurul centru din România unde se vor pregăti piloții pentru trecerea pe avioanele supersonice și elicoptere. În acest fel, cenușăreasa aviației românești, din punct de vedere a alocațiilor bugetare, se va transforma peste noapte într-unul dintre cele mai importante obiective militare.
În condițiile în care acest statut a fost stabilit pentru unitatea din Bacău, vor avea loc transformări substanțiale nu numai din punct de vedere financiar, ci și structural. „Dacă, pînă acum, 70 % din programul unității era axat pe pregătirea piloților pentru trecerea lor la zbor pe avioanele supersonice și doar 30 % era alocat pentru pregătirea de luptă și antrenamente pentru misiuni, de acum înainte raportul se va schimba. Peste 80 % dintre activități vor fi alocate antrenamentului pentru misiuni de luptă, iar restul pentru școlarizare și pregătire pentru trecerea pe supersonice și elicoptere”, ne-a declarat comandorul Virgil Ristea, comandantul Bazei Aviatice Bacău. Mai mult, în condițiile în care pînă acum unitatea băcăuană nu constituia o prioritate din punct de vedere al dotărilor, pieselor de schimb sau cantității de combustibil alocate, de acum încolo, va fi privlegiată de oficialii Ministerului Apărării. „Programul nostru pentru anul 2004 a fost deja proiectat cu un număr dublu de ore de zbor, față de anul trecut cînd nu se poate spune că nu am zburat. Ca să nu mai vorbim de prestigiul pe care l-a dobîndit unitatea noastră și pe plan internațional printre unitățile similare, unde Bazele aviatice au un statut aparte și sînt printre cele mai importante unități din sistemul de apărare. La o misiune internațională este suficient să spui că reprezinți o bază aviatică, pentru ca uzanțele de protocol să se schimbe aproape radical”, a mai spus comandorul Virgil Ristea. Hotărîrea ca Unitatea de Aviție Militară din Bacău să aibă statut de Bază aviatică a fost luată în ultima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). În România vor mai funcționa încă două astfel de unități, una la Fetești și una la Turda. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns