În cinci ani, băcăuanii au cumpărat pămînt în valoare de peste 665 de miliarde de lei

Redacția Ziarul de Bacău

• numai în acest an, tranzacțiile cu terenuri intravilane au ajuns la aproape 93 de miliarde de lei

Piața funciară a funcționat în județul Bacău, în ultimii cinci ani, mai abitir ca oricînd. În cele 87 de localități în care au fost organizate oficii de vînzare-cumpărare de terenuri, au fost rezolvate 19.687 de cazuri de acest gen, mai multe decît în oricare județ al țării. Numai în acest an, numărul actelor de vînzare-cumpărare a ajuns la 1.492, pînă la sfîrșitul lunii noiembrie. Numărul contractelor de vînzare-cumpărare a fost de 17.312, în ultimii cinci ani, iar în 2002 de 1.424. S-au tranzacționat aproape 4.500 de hectare de teren, în intravilanul localităților, din care în acest an aproape 317 hectare. Într-un comunicat de presă pe care l-am primit de la purtătorul de cuvînt al Ministerului Agriculturii, Dana Popa, se arată că valoarea tranzacțiilor cu terenuri a fost, numai în județul Bacău, din 1998 încoace, de peste 665 de miliarde de lei, iar numai în anul în curs de aproape 93 de miliarde de lei. Un hecatr s-a vîndut, în județul nostru, în medie cu 151 de milioane de lei, însă în acest an s-a ajuns la o valoare medie de peste 293 de milioane de lei pentru un hectar. Băcăuanii sau cei care au avut terenuri în județul Bacău au făcut, însă, și donații, prin astfel de acte trecînd pste 817 hectare de teren, din care aproape 29 de hectare numai în anul 2002. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.