În Corbasca, mai rău ca în Somalia

Redacția Ziarul de Bacău

Familia uitată de Dumnezeu

• soții Constantin și Violeta Toma au opt copii și mai îngrijesc și un bătrîn țintuit la pat • deși muncesc amîndoi cu ziua, banii nu le ajung, iar nevoile i-au înglodat în datorii • ca și cum necazurile nu erau suficiente, unul dintre copii a băut sodă caustică, iar cel mai mic este subnutrit

Familia Toma este cunoscută în satul Corbasca ca una dintre cele mai sărace. După 12 ani de căsătorie, Constantin și Violeta Toma, de 35, respectiv 33 de ani, au făcut opt copii. Nu îngrijesc doar de ei, ci și de un bătrîn, tatăl lui Constantin. Toți trăiesc din mila vecinilor sau din munca cu ziua prin sat. Cel mai mare dintre fii este Alexandru, de 12 ani, iar mezinul, Teodor, de doar șase luni. Casa în care cele 11 persoane își duc zilele are doar două camere din lut, cu paturi improvizate din scînduri. Dorm toți claie peste grămadă. „După ce am terminat armata, tatăl meu nu m-a lăsat să mă angajez nicăieri. A zis să stau cu nevasta la casa părintească din Corbasca, pentru că mama murise, iar el era șchiop de un picior, încă de la 18 ani și nu putea să muncească”, și-a început povestea capul familiei.

Ca și cum nu era suficientă sărăcia lucie în care trăiește, asupra familiei s-au abătut tot felul de ghinioane. Cu circa zece ani în urmă, cînd cel mai mare dintre copii a fost lăsat nesupravegheat, acesta a băut sodă. „Eram la treabă prin sat și socrul meu s-a apucat să opărească cu sodă niște butoaie, ca să pună în ele struguri. Alexandru avea doi ani și a luat cana cu sodă și a băut-o toată”, ne povestește Violeta Toma, mama copilului.

De la spitalul din Bacău, copilul a fost trimis de urgență la Iași. Au urmat doi ani de perfuzii și tratamente, pentru că băiatul era slab și nu putea fi operat. „Am avut mare noroc cu profesorul Gabriel Aprodu, care l-a salvat pe Alexandru”, spune cu bucurie în glas femeia. „A fost o operație lungă și grea pentru că doctorul i-a tăiat o parte din stomac ca să-i construiască esofagul ars. Ar trebui să mai mergem cu el la control, dar nu avem bani”, a adăugat Violeta Toma.

Nu doar Alexandru a avut probleme. Teodor, cel mai mic dintre copii, este slab și bolnăvicios. Mai exact, e subnutrit. Deși are șase luni, el are greutatea pe care în mod normal o are un copil la naștere. „Îl mai țin la aer și se îndreaptă el. A vrut să mi-l înfieze preotul satului, dar nu l-am dat. Lasă-l să crească cu ceilalți împreună”, ne-a mai spus aceasta. Deși soții Toma muncesc cu ziua prin sat, lipsa banilor este principala problemă a întregii familii. „Trăim mai mult din alocațiile copiilor. Am patru milioane datorie la magazinul din sat, și unui vecin îI datorez cinci milioane pentru că mi-a arat în grădină în ultimii doi ani. Nu știu cum am să mă descurc, că am opt copii de crescut, iar bătrînul e șchiop și nici nu se mișcă din pat. Oricum, nu mai aștept nimic bun de la viață”, ne-a spus pesimist Constantin Toma. (Olimpia FILIP)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.