ÎN PRAG DE IARNĂ, Chiriașii Primăriei Moinești, amenințați cu evacuarea

Redacția Ziarul de Bacău

Primăria Moinești a cerut în instanță executarea silită a 30 de familii cu datorii mari la plata chiriilor, care stau în locuințe din fondul locativ proprietatea primăriei. Cum persoanele în cauză sînt fără venituri stabile, majoritatea trăind din ajutoarele sociale, sau sînt bătrîni cu pensii de mizerie, este puțin probabil ca respectivele debite să fie, chiar și parțial, achitate. În consecință, riscul ca oamenii să fie evacuați pare, la prima vedere, inevitabil.

Avînd în vedere că mult trîmbițata protecție socială în astfel de cazuri este practic inexistentă, soarta acestor familii nevoiașe rămîne la latitudinea primăriei. În prezent, Primăria Moinești are închiriate 257 de apartamente, mare parte aflate la ultimul etaj, și în stare avansată de degradare, plus încă șase spații locative situate în alte tipuri de imobil. Dintre acestea, doar în 15 situații cei ce le ocupă sînt cu plata chiriei la zi. în cazul celorlalți s-a acumulat un debit total ce se ridică la 1,94 miliarde de lei. Printre aceștia se numără patru familii cu restanțe de peste 30 milioane de lei, iar altele 14 datorează sume cifrate între 20 și 30 milioane de lei. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.