În primul semestru al anului

Redacția Ziarul de Bacău

Evaziune fiscală de peste 1.000 de miliarde de lei

Conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău a anunțat că, în ultimele șase luni, inspectorii fiscali au descoperit peste 2.220 de cazuri de evaziune fiscală. În acestă perioadă, s-au efectuat peste 3.700 de controale și s-au atras la bugetul de stat resurse suplimentare însumînd mai mult de 1.000 de miliarde de lei. Într-o conferință de presă organizată ieri, purtătorul de cuvînt al DGFP, Maricel Radu, a arătat că 89 la sută din acești bani (879 de miliarde de lei) provin din majorări de întîrziere, opt procente (82 de miliarde de lei), din diferențe de impozite și taxe, iar restul, din confiscări de bunuri și amenzi. Tematica acestor controale a vizat respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind determinarea, evidențierea și vărsarea impozitelor, taxelor și altor obligații către bugetul de stat și fondurile speciale. Evaziunea constatată privește în principal firmele private, care dețin peste 60 la sută din „performanțele” de profil. Maricel Radu a informat că domeniile de activitate în care s-au evidențiat sustragerile de la plata obligațiilor către stat sînt comercializarea lemnului și a carburanților. Pentru abateri grave de la disciplina financiară, 19 agenți economici fac obiectul urmăririi penale pentru prejudicierea statului cu peste 60 de miliarde de lei. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.