• instituția pusă să vegheze la legalitatea cheltuirii bugetelor instituțiilor de stat a trimis-o în judecată pe Doina Melinte pentru „fabuloasa” sumă de 11 milioane de lei, pe care a luat-o în plus la salariu • marea atletă a dat deja banii înapoi și spune că a fost o neînțelegere contabilicească
Curtea de Conturi, o instituție publică, plătită din banii contribuabililor, pentru a veghea la modul în care se cheltuie banii de la bugetul statului, are o activitate necunoscută în județul Bacău. Raportul de activitate al Curții de Conturi a reprezentat pentru șefii acestei instituții un mare secret, care n-a putut fi obținut pe nici o cale de la fosta conducere, deși, conform legii, acesta constituie o informație publică. Așa am fi aflat poate că verificările făcute de Curtea de Conturi Bacău și soluționate prin instanțele proprii țin, cel puțin unele dintre ele, de domeniul hilarului. Acesta este cazul directorului de la Direcția Județeană de Tineret și Sport (DJTS), Doina Melinte, al cărui dosar a ajuns acum pe rolul instanțelor Secției Comerciale a Tribunalului Bacău.
Judecătorii au fost sesizați despre existența unei adevărate „bombe” în materie de ilegalități financiare: conducerea DJTS Bacău a acordat necuvenit, în perioada martie – iunie 2001, salarii în valoare de 33,2 milioane de lei. Potrivit legii, la începutul fiecărui an, în instituțiile bugetare se efectuează un control financiar, în vederea descărcării de gestiune pentru anul care tocmai s-a încheiat. O astfel de verificare au efectuat și inspectorii financiari ai Curții de Conturi la DJTS Bacău în cursul anului 2002. Printre „marile nereguli” descoperite de ei la DJTS se numără faptul că s-a calculat în plus la un deviz de cîteva zeci de milioane de lei suma de două milioane de lei, prin aplicarea greșită a unei cote de TVA, și faptul că s-a încasat cu întîrziere chiria la un spațiu al DJTS. În opinia inspectorilor financiari, confirmată mai apoi și de decizia instanței de judecată a Curții de Conturi, cireașa de pe tortul „ilegalităților” o constituia faptul că timp de patru luni, salariații de la DJTS au luat salarii mai mari cu cîteva procente decît ar fi fost legal. „În urma verificărilor efectuate în privința modului în care s-a efectuat execuția bugetară pe anul 2001, s-a constatat că în perioada martie-iunie 2001 s-a alocat nejustificat pentru cheltuieli de personal suma de 33.248.460 de lei”, se spune în sesizarea trimisă către judecătorii Tribunalului.
Un ordin de ministru a anulat o Hotărîre de guvern
Contactată, Doina Melinte a rămas surprinsă că la atîta timp după soluționarea incidentului, este trimisă în judecată la Tribunalul Bacău. Ea ne-a explicat că, în acea perioadă, salariile s-au calculat conform unei Hotărîri de guvern, care prevedea că salariile bugetarilor se majorează cu 8,2 la sută. Contabilul șef al instituției a aplicat aceste majorări din luna următoare publicării deciziei, respectiv martie 2001. „După ce a intrat în vigoare această Hotărîre de guvern, a mai venit un ordin de ministru care ne cerea să aplicăm prevederile acestei hotărîri începînd cu luna mai. N-am știut de el și așa ne-a fost găsită această greșeală la controlul Curții de Conturi”, ne-a spus Doina Melinte. Inspectorii financiari au arătat în raportul de control că timp de Doina Melinte a primit în plus la salariu 11 milioane de lei iar restul de șapte salariați între trei și cel mult patru milioane de lei.
Potrivit sesizării Curții de Conturi judecătorii băcăuani trebuie să stabilească răspunderea juridică și să oblige le plata acestor sume încasate necuvenit pe responsabilii acestei „nelegiuiri”: Doina Melinte, în calitate de director al DJTS, și Mariana Simon, în calitate de contabil șef. Numai că sumele reclamate de Curtea de Conturi au fost achitate de multă vreme, chiar după încheierea controlului. Imediat după verificări, am semnat raportul și ne-am luat angajamente de plată că vom returna banii primiți necuvenit și acest lucru s-a și întîmplat. Timp de șase luni, am restituit din salariu ce-am luat în plus. Sînt și chitanțe care dovedesc acest lucru. Nu înțeleg! Acum de ce mai sînt trimisă în judecată?”, ne-a întrebat nedumerită marea atletă. Întrebare la care probabil va afla răspunsul în instanță. Sau de la Curtea de Conturi, unde se pare, este iar mare vînzoleală și controale de la centru. Șefii de la București au venit probail să se convingă cu ochii lor de numărul mare de ilegalități comise cu banii publici și descoperite de inspectorii financiari din Bacău. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns