Secția de Pompieri din Moinești a fost sesizată pe 17 decembrie, la ora 6.49, despre incendiul care a izbucnit la locuința Rodicăi Ardeleanu, din Moinești, strada Lucăcești, nr. 49. Aceștia au mobilizat două autospeciale care au ajuns la locul intervenției la ora 6.53. Incendiul devastator era în toi, totuși, efortul susținut al pompierilor a făcut ca să mai fie posibilă salvarea unor bunuri. Aceștia au reușit să lichideze incendiul într-un timp relativ scurt, adică la ora 8.45. Flăcările au distrus bunurile din trei din camerele casei, un perete de lemn despărțitor al camerelor de zece metri pătrați și acoperișul pe o suprafață de mai bine de 20 de metri pătrați. Valoarea acestor bunuri distruse a fost evaluată la peste 150 de milioane de lei. Cauza incendiului a fost efectul termic determinat de soba care alimenta două din camerele casei. Peretele despărțitor al celor două camere, fiind din lemn, s-a aprins. Totuși, pompierii au mai salvat bunuri evaluate cam tot la 150 de milioane de lei. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.