~2 min lectură 3 comentarii

Incendiu în comuna Dofteana

Redacția Ziarul de Bacău

Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a fost solicitată să intervină joi noaptea în comuna Dofteana, sat Bogata, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă cu perete comun, ce aparţinea unor bărbaţi de 36, respectiv 37 de ani.

FD.focu

La sosirea echipajelor s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperişul casei (cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă) şi la o anexă din lemn, precum şi la o gospodărie vecină. Pentru lichidarea incendiului s-a intervenit în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Dofteana, care a acţionat cu o autospecială de intervenţie şi trei voluntari, şi Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orasului Târgu Ocna, care a acţionat cu o autospecială de intervenţie şi doi voluntari.

În urma incendiului, au ars circa 50 de metri pătraţi din acoperişul casei şi aproximativ 50 de metri pătraţi din suprafaţa anexei, circa 30 de metri cubi lemn de foc şi s-au deteriorat bunuri materiale din două încăperi, tavanele, pereţii şi tâmplăria, iar în gospodăria vecină circa 20 de metri pătraţi din acoperişul casei şi aproximativ 50 de metri pătraţi din suprafaţa anexei, circa 20 de metri cubi lemn de foc şi s-au deteriorat bunuri materiale din două încăperi, tavanele, pereţii şi tâmplăria. Cauza probabilă a incendiului o constituie un burlan metalic deteriorat al casei. (Florin C.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Sa afle si Silochii!
    6 decembrie 2013, 03:55
    0

    „Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Târgu Ocna, care a acţionat cu o autospecială de intervenţie şi doi voluntari.”
    Asa da!
    De cand spun ca Tg.Ocna este o comuna si nimeni nu aude?
    Asa sa auda si „primarele” originar din satul catolic Ciresoaia.
    De cand cu el, se prea poate ca „statiunea”, neacreditata, nedotata, neavizata, neornata de sarbatori, sa cada la rang de sat!

    1. Z
      Ziarul de Bacau Redacție
      6 decembrie 2013, 04:27 răspuns pentru @Sa afle si Silochii!
      0

      Am corectat, multumim!

  2. g
    gabi
    6 decembrie 2013, 18:47
    0

    Targu Ocna arata ca un sat. Ce te mira?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.