Principala sală de nașteri a Maternității din Bacău a intrat în renovare. „Săptămîna aceasta se organizează licitația pentru a stabili firma cu care vom efectua lucrările. La această sală nu s-au mai făcut investiții majore de foarte mult timp”, ne-a declarat medicul Vladimir Corneliac, director la Maternitatea Bacău. În sala de nașteri se va pune gresie, faianță și se vor schimba instalațiile sanitare. Pentru această investiție s-a primit un fond de două miliarde de lei, dar conducerea maternității va mai cere alt jumătate de miliard. „O parte dintre bani vor fi alocați și pentru investiții destinate secției nou-născuți. Lucrările nu vor afecta actul medical. Operațiile se vor desfășura în sala doi de operații, care a fost renovată. Noi vom grăbi lucrarea pentru a evita aglomerația pe sala respectivă”,a precizat Vladimir Corneliac. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Încep lucrările la principala sală de nașteri a Maternității Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.