În perioada 26- 28 septembrie se va desfășura, la Onești, cea de-a XXXIV-a ediție a „Zilelor Culturii Călinesciene”, manifestare organizată de Fundația Națională „George Călinescu”, Centrul de Cultură „Rosetti – Tescanu – George Enescu”, Uniunea Scriitorilor și Primăria din oraș. La eveniment și-au anunțat participarea scriitorul Mircea Cărtărescu și actrița Mădălina Ghițescu, și sînt așteptate confirmări și din partea altor personalități culturale din țară. În programul manifestării sînt cuprinse o serie de activități, printre care vizitarea expoziției permanente „Univers călinescian” de la Galeriile Fundației, lansări de carte, colocvii și recitaluri de poezie. De la bugetul local au fost alocate pentru această manifestare 40 de milioane de lei, care se adaugă altor sponsorizări obținute de Fundația „George Călinescu” și Primăria Onești. Cîțiva dintre invitați urmează să fie cazați în apartamentele de protocol amenajate de Primărie în fostul sediu al bibliotecii. (Romeo SĂLBATECU)
Încep „Zilele Culturii Călinesciene”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.