• la mai puțin de trei luni de la alegerile din iunie, aleșii băcăuani se grăbesc să părăsească vechile partide în favoarea unora mai promițătoare • sînt semne că fenomenul migrației politice se va accentua înaintea alegerilor
Politicienii din Bacău pun pe primul plan interesele personale și uită de interesele alegătorilor pe care îi reprezintă. Altfel nu se explică rapiditatea și frecvența cu care aceștia schimbă partidele politice. Recenta schismă din organizația județeană a Partidului Social Democrat (PSD) este doar unul dintre multele exemple care ilustrează traseismul politicienilor locali. Cu toate că nu au fost invocate oficial motivele care au stat la baza mutării celor șapte consilieri PSD în Partidul Noua Generație (PNG), se poate bănui că acestea sînt mai mult de ordin personal, decît de natură politică. Este puțin probabil ca fostul viceprimar și actualmente consilier local Laurian Lucaș, consilierii locali Rodica Pădureanu și Ilie Bîrzu, precum și consilierii județeni Elena Șova, Cristian Bunea, Andrei Paraschivescu și Constantin Pocovnicu să se fi trezit prinși în mijlocul unor diferențe de ordin ideologic ireconciliabile cu PSD-ul, la numai cîteva luni de la declarațiile de atașament față de acest partid făcute în campania electorală. Dorian Pocovnicu însuși a declarat că îl urmează pe omul Dumitru Sechelariu, uitînd că a intra într-un partid presupune mai mult decît simpatii personale. Toți demisionarii din PSD își datorează cariera de om politic lui Dumitru Sechelariu, iar acesta le-a cerut înapoi favoarea pe care le-a făcut-o. Nici consilierul local din partea Partidului România Mare (PRM) Aurel Damian nu și-a pus prea mult problema schimbării doctrinei partidului atunci cînd a îngroșat rîndurile formațiunii politice create de Gigi Becali.
Îngrijorător este că toate aceste schimbări s-au produs într-o perioadă foarte scurtă de timp. Puțini din cei care au demisionat au reușit în cele trei luni care au trecut de la alegerile locale din iunie să respecte măcar una din promisiunile pe care le-au făcut alegătorilor în timpul campaniei electorale. Greu de presupus că în noul partid din care fac parte acum vor reuși să își continue ideile pe care le-au avut în momentul în care au intrat în politică și pentru care s-au jurat cu mîna pe inimă în fața alegătorilor, dar și pe Biblie, că le vor respecta cu sfințenie.
Istoria se repetă
Pentru județul Bacău, migrația politicienilor de la un partid la altul nu este chiar o noutate. În legislatura trecută, aproximativ jumătate din primarii și consilierii locali și-au încheiat mandatul într-un cu totul alt partid decît în cel prin intermediul căruia au reușit să își obțină respectivele funcții. Cel mai acaparator din acest punct de vedere s-a dovedit a fi PSD, care a reușit ca, în ultimii patru ani de mandat, să atragă mai bine de 20 de primari de la alte formațiuni politice. Toți au ales să își ducă mai departe mandatul înscriși în noua grupare politică, fără să își pună măcar problema unei demisii din funcția pe care au reușit să o ocupe cu sprijinul vechiului partid. Interesant este că, acum, tocmai PSD este cel căruia îi scapă printre degete și puținii reprezentanți pe care a reușit să și-i promoveze în administrația locală după alegerile din iunie. Dacă acum cîteva săptămîni demisionau din funcțiile de conducere capii județenei Bacău a PSD, considerată o vreme una din cele mai solide organizații social-democrate din țară, acum încep să părăsească partidul și membrii cu funcții mai mici în ierarhia partidului.
Într-o situație relativ asemănătoare cu PSD se află și Partidul România Mare, care, în mai puțin de trei luni, a reușit să îl piardă pe singurul reprezentant pe care izbutise să îl promoveze în Consiliul Local Bacău. Interesant este că, la alegerile din iunie, Aurel Damian a fost candidatul PRM la fotoliul de primar al Bacăului. În momentul în care și-a lansat candidatura pentru funcția de primar, Aurel Damian spunea că se numără printre cei mai vechi membri ai PRM și se declara un vechi și apropiat prieten al lui Corneliu Vadim Tudor. Însă, așa după cum arată acum platforma politică a PNG, nu pare să aibă prea multe lucruri în comun cu valorile susținute de partidul condus de Corneliu Vadim Tudor.
Avînd în vedere că urmează alegerile generale, cînd se va stabili cine va ocupa un loc călduț de parlamentar, este de presupus că vor mai avea loc multe alte dezertări din partide, în perspectiva obținerii unor locuri eligibile pe listele de candidați. (Oana ALBU, Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns