Lucrările de reabilitare de pe străzile Bacovia și Banca Națională se vor relua. În acest context, traficul în zonă va fi restricționat, anunță municipalitatea.
În vederea finalizării lucrărilor, urmează ca traficul rutier să fie restricționat în perioada 20-29 septembrie astfel: de la statuia lui Stefan cel Mare până la intersecția străzii George Bacovia cu străzile Păcii și Ion Luca; intersecția străzii Banca Națională cu strada Neagoe Vodă. „Traficul se va opri în noaptea de joi spre vineri pe segmentele de drum menționate”, transmit reprezentanții primăriei.
În zonele deja frezate se va sparge placa de beton, se va reface stratul de suport și se va turna beton. „Se preconizează că această operațiune va fi realizată în aproximativ 3 zile, însă betonul va avea nevoie de alte 7 zile pentru a se întări corect, motiv pentru care cele două străzi vor rămâne închise”, au mai precizat reprezentanții primăriei.
Un cetatean a zis
Și după calculele obișnuite … 3+7 zile = 1 noiembrie …
Apoi vine CRAB-ul …
Stan a zis
31 iulie era termenul de finalizare pentru strada Ștefan cel Mare.
Suntem în 17 septembrie și nici acum nu este gata.
Cine să – l creadă acum?
Fezarea de pe 9 Mai din iunie este tot acolo, nimic schimbat.
Mincinoși!
Mădălin a zis
Ați frezat în luna IULIE. Ce ați avut de făcut în tot acest timp și, mai ales, toată vacanța școlară de vară când NU a existat trafic?
La fel s-a întâmplat și pe Vadul Bistriței, încă e la stadiul de frezare de la autogară până spre intersecția Curtea de Apel.
De ce spargeți străzi și rămân abandonate ?!?!?!
cristi a zis
de ce l-ati votat? nu va mai lamentati atat, suntem vinovati pt starea orasului, voi astia cu votul pt el…aveti ce meritati…rade si cu fundul de voi ca v-a prostit de doua ori…aveti ce ati votat..si o sa fie si mai rau si mai multa bataie de joc din partea lui fata de oras si fata de prostovanii care l-au votat…