• Emilia Babuleac are toate șansele să devină primul cerșetor băcăuan trimis în închisoare dacă nu acceptă serviciul de la Salubritate
Firavă și permanent însoțită de Alexandru, micuțul de numai un an și două luni al acesteia, femeia poate fi văzută în fiecare zi cerșind în fața bisericii „Sf. Nicolaie”. O cheamă Emilia Babuleac. Clientă tradițională a Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGPC), a polițiștilor, gardienilor sau jandarmilor, aceasta a devenit, de altfel, o mică „vedetă” în domeniu. „Din cîte știm, totalul amenzilor pe care aceasta le are de plătit pentru cerșetorie se ridică la circa 55 de milioane de lei”, spune Petronela Chicoș, lucrător stradal în cadrul DGPC. Mai nou însă, Babuleac are toate șansele să fie primul cerșetor băcăuan care ajunge după gratii, dacă nu acceptă serviciul oferit de Primărie. Cel puțin acesta a fost punctul de vedere al judecătorilor, care, după strădanii îndelungate ale Protecției Copilului și o avalanșă de amenzi date de polițiști, gardieni sau jandarmi, au acceptat dosarul Babuleac, respins pînă acum pe motiv de lipse de probe.
Cazul Babuleac a apărut în urmă cu doi ani, cînd oamenii de la DGPC au găsit-o pe aceasta cerșind în fața bisericii „Sf. Gheorghe” de la Orizont. „Emilia a locuit o vreme în apartamentul părinților, de pe strada Garofiței. Cînd am găsit-o noi, îl avea cu ea pe Costel, băiatul care are acum patru ani, dar toți copiii erau luați la cerșit. Uneori îi lua în strada pe toți trei sau patru, după nașterea lui Alexandru. Pentru Loredana, fata cea mai mare, am propus ca alternativă Centrul de zi «Ștefăniță», în timp ce pentru Nicoleta și Costel ne gîndisem la un plasament în regim de urgență. Intențiile noastre s-au lovit, însă, de refuzul categoric al mamei”, explică Petronela Chicoș.
Nevoiți să cedeze, specialiștii de la Protecția Copilului au intervenit însă, cîteva zile mai tîrziu, cînd, pe o temperatură de – 10 grade, Babuleac și-a scos copiii la cerșit. „I-am adus pe toți la Centrul de Minori, dar aici nu au stat mai mult de 48 de ore, pentru că a venit tatăl copiilor, care, după un scandal monstru, i-a luat pe micuți acasă. Babuleac s-a ales atunci cu un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, dar atît”, spune Petronela Chicoș. Femeia s-a întors, a doua zi, în stradă, pentru ca, peste cîtva timp, să-și mute locul de muncă la biserica „Sf. Nicolaie”. Era mult mai convenabil, atît timp cît părinții acesteia și-au pierdut apartamentul și au trebuit să se mute într-o casă de pe strada George Bacovia. Cît privește Protecția Copilului, cei de aici au luat-o de la zero. „Nu puteam să facem altceva, decît să o consiliem în stradă. Uneori, simțeam un puternic sentiment de inutilitate. Pur și simplu, parcă vorbeam cu gardul bisericii. Pînă la urmă, a meritat, pentru că, acum, Loredana e una dintre elevele bune ale Școlii «Alexandru cel Bun», în timp ce Nicoleta și Costel merg în fiecare zi la grădinița de la «Ștefăniță»”, a adăugat Petronela Chicoș. Strînsă cu ușa de către instanță, Emilia Babuleac a cerut sprijin tot celor de la DGPC, care au ajutat-o încă o dată găsindu-i, prin intermediu Serviciului Public de Asistență Socială, un loc de muncă adevărat la Salubritate. Babuleac nu s-a putut însă abține și s-a dus din nou la cerșit, gest pe care Protecția Copilului nu prea mai vrea să-l treacă cu vederea. „Dacă nici de data asta nu se duce la serviciu, vom anunța din nou Tribunalul”, spune Delia Frînculeasa, șefa Serviciului de protecție a copilului în regim de urgență de la DGPC. O decizie care, foarte probabil, o va duce pe Emilia Babuleac la închisoare. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns