Indemnizația directorilor educativi, motiv de discuții între ISJ și sindicate

Redacția Ziarul de Bacău

Directorii sau consilierii educativi sînt acei profesori care au în sarcină organizarea activităților extrașcolare în cadrul unităților de învățămînt. Funcție „inventată” în urmă cu vreo trei ani de către fostul Minister al Educației Naționale, aceasta are caracter benevol, dascălii cu pricina neprimind nici o indemnizație sau alte stimulente financiare pentru munca lor. În această situație, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a lansat ideea acordării directorilor educativi a unor așa-zise indemnizații, bani care ar fi urmat să vină din fondul de premiere de 2%, pe care fiecare școală și-l formează cu scopul de a-i recompensa pe profesorii cu merite deosebite. Inițiativa Inspectoratului a stîrnit însă nemulțumirea Sindicatului Liber din Învățămînt (SLI), care a adus problema în discuție în ședința de luni a Comisiei paritare ISJ – sindicate. „Nu mi se pare normal ca o parte a fondului de premiere să se acorde unor profesori a căror activitate nu prea are nimic în comun cu destinația fondului de premiere. Dacă ministerul are nevoie de directori educativi, cred că e normal să găsească și sumele necesare pentru recompensarea muncii acestora”, a declarat profesorul Manole Chiriac, președintele SLI. În acestă situație, întîlnirea Comisiei paritare s-a soldat cu o decizie potrivit căreia Consiliile Profesorale din școli vor trebui să stabilească unele criterii exacte de atribuire a banilor ce constituie fondul de premiere de 2%. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.