Indiferența părinților a ucis-o la doar 12 ani

Administrator

Gabriela C., în vîrstă de 12 ani, din Răcăciuni, a decedat luni noaptea în Spitalul Județean de Pediatrie, la numai 13 ore după ce a fost internată. în ciuda eforturilor depuse, medicii nu au mai putut-o salva. Și aceasta, pentru că bolnava a fost adusă prea tîrziu la spital, la mai bine de două luni de cînd au apărut primele semne ale bolii (o afecțiune respiratorie). Surse neoficiale spun că nu de puține ori fetița a dormit afară, chiar iarnă fiind. Ea a mai fost internată o dată în spital anul trecut. Moartea prematură a ei ridică mai multe semne de întrebare. Primul se referă la neputința asistenților de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău de a cunoaște realitățile din fiecare familie cu probleme. „DGASPC nu a fost niciodată sesizată cu privire la acest caz. în aceste condiții, nu avem cum să intervenim. Autoritatea locală nu ne-a anunțat. Ar fi trebuit ca asistentul social din comuna Răcăciuni să ne semnaleze de prima dată, din momentul în care fata a fost internată la pediatrie, în 2005”, a precizat purtătorul de cuvînt de la DGASPC, Alina Iftode.

Primăria Răcăciuni ridică din umeri

Referitor la cunoașterea familiilor cu probleme și a copiilor care au de suferit de pe urma inconștienței părinților, asistentul social de la Primăria Răcăciuni, Maria Ungureanu, spune: „Este foarte dificil să știi ce a făcut familia copilului. Aceasta era foarte greu de găsit. Părinții sînt migratori și îmi aduc aminte că anul trecut i-am căutat mult pînă să-i găsesc și să le spun că fata lor a fost internată în spital. Au un bordei pe un deal, dar niciodată nu au fost de găsit. Am auzit că a murit fetița și îmi pare rău, pentru că era singurul lor copil”, a spus asistentul social. Pe de altă parte, orice acțiune de investigații cu privire la decesul copilului din Răcăciuni este în acest moment tardivă. Totuși, într-un comunicat de la DGASPC Bacău se precizează: „în regim de urgență vom cere autorităților locale să ne informeze dacă fetița a fost neglijată în familie, sau s-a săvîrșit un abuz care ar fi putut cauza decesul. Apoi, către Spitalul de Pediatrie se va întocmi o adresă oficială, tot în regim de urgență, prin care le vom cere să ne comunice cauza decesului. în condițiile în care există suspiciuni că decesul a fost cauzat de neglijența sau abuzul părinților, atunci vom sesiza Parchetul pentru a ancheta cauza”, se precizează în finalul comunicatului. (Florin NISTORESCU, Elena ȚINTARU)a decesul. Apoi, către Spitalul de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.