Febra pregătirilor pentru Paști s-a manifestat nu doar la cumpărături sau prin bucătăriile gospodinelor, dar și pe străzile Bacăului. Traficul a fost ieri infernal, mai ales că șoferilor autohtoni, aflați în drum spre supermarketuri sau spre ieșirile din oraș, li s-au adăugat cei veniți din străinătate să petreacă sărbătorile alături de familii. Inevitabil, s-a circulat nu doar bară la bară, dar și bară în bară. Tamponările au fost la ordinea zilei, polițiștii au avut mult de lucru, iar societățile de asigurări vor trebui să umble în vistierii mai mult decît de obicei ca să acopere pagubele. Probabil că unul dintre cele mai spectaculoase caramboluri rutiere a fost cel din zona Pieței Centrale, de altfel una dintre cele mai aglomerate din oraș. Nu mai puțin de patru mașini s-au tamponat, iar cel mai șifonat a ieșit un Tico, prins la mijloc între două mașini de marcă, mult mai robuste. (Ovidiu PAULIUC)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.