• ospitalitatea românească a fost pusă ieri la grea încercare • un grup de oaspeți intalieni sosiți în România pentru a se înfrăți că două comune din Bacău au fost ținuți ieri, la Valea Budului să rabde de sete, preț de cîteva ceasuri
Bacăul se dovedește a fi în spiritul „noii Europe” prin eforturile susținute de integare în Uniunea Europeană. Acest fapt a fost demonstrat cu prisosință ieri, 4 septembrie, cînd, la satul de vacanță „Valea Budului”, s-au făcut cîțiva pași în acest costisitor proces, prin înfrățirea comunelor băcăuane Hemeiuși și Mărgineni, cu comune din provincia italiană Treviso. Comune al căror număr de locuitori, adunați din Di Bieno, Di Cinte Tesino , Di Pieve Tesino și Di Castello Tesino, abia fac cît Hemeiușul nostru.
La orele 9.30, așa cum am fost anunțați, ne-am deplasat și noi în cunoscuta tabără aflată la cîțiva kilometri de oraș. Cele două Dacii parcate la poartă ne-au făcut să ne îndoim că am nimerit locul anunțat pentru delegația italiană. Dincolo de poarta închisă în interior, se zăreau cîteva picturi prinse de pereții de lemn ai sălii de festivități din tabără și două măști populare. Pe băncuțe, cîțiva copii rîdeau de zor privind agitația celor mari. Am reușit să tragem zăvorul de fier și să intrăm în curte. Ne-am uitat la ceas: 9.40. Primul gînd a fost că am pierdut întrunirea. Am intrat stingher în sală, unde cîteva doamne aranjau pe mese pliante cu expoziția artistului naiv Ion Măric. După numai cîteva minute, a sosit un microbuz, din care au coborît cîțiva copiii cu ghivece de flori. Semn clar că pregătirile erau în toi. Despre „frați”, ni s-a spus că: „au ajuns aseară tîrziu și probabil sunt obosiți”.
În jurul orelor 10.00, și-a făcut apariția, zîmbitor, președintele C.J., neculai Lupu. „Încă n-au venit italienii”, i s-a spus. A pășit iute printre băncile din sală, a ieșit afară, s-a urcat în mașină, și dus a fost. A rămas în schimb vicepreședintele. Fără a se sinchisi de funcție, Dumitru Brăneanu s-a îngrijit de imaginea locului. A explicat, și chiar a aranjat cu propriile lui mîini, cele două drapele, român și italian, între florile puse în coșurile de gunoi, amplasate de-a stînga și de-a dreapta scărilor din dreptul ușii de intrare în sală, folosite în loc de vaze.
În sfîrșit, pe la 10.30, în fața porților și-a făcut apariția un autocar. Au venit italienii! Cu mic, cu mare, toată suflarea din curte a ieșit în întîmpinare. Doi copii, îmbracați în costume populare, au ieșit în întîmpinare cu tradiționalul colac și cu sare, la care s-a adăugat și un păhărel de rachiu.
Neregulile s-au ținu lanț
Italienii, voioși, nevoie mare, păreau fericiți. Mai ales că, dacă nu s-au înghesuit la pîine și sare, nu s-au sfiit să dea peste cap mai multe păhărele de rachiu. Oameni cu bun simț, oaspeții italieni s-au sfiit să recunoască faptul că sînt însetați în urma drumului făcut cu autocarul de la hanurile din Hemeiuși și Măgura, unde au fost cazați peste noapte. În lipsa unui pahar cu apă ce ar fi trebuit să fie oferit de organizatori, oaspeții nu au avut de ales și și-au ostoit setea cu singurul lichid care le-a fost la îndemînă. În fine, după un sfert de ceas de băută la ușă, toți au intrat în sală. S-au așezat care cum și-a găsit loc, și au început discursurile. Vicepreședintele C.J. Bacău, Dumitru Brăneanu, a vorbit despre „acest proiect al Consiliului Județean care se înscrie în seria eforturilor României de integrare în U.E, integrare ce trebuie, în opinia lui Dumtriu Brăneanu, să pornească, ca orice lucru bun, de jos, de la comunitățile locale. De-a lungul cuvîntării sale, el a ținut să arate oaspeților că „vizitînd Bacăul, ne vom cunoaște mai bine și veți vedea un nivel de dezvoltare comparabil cu cel din U.E”.
Paharul cu apă, marele absent al manifestării
În tot acest timp, paharul cu apă a continuat să fie marele absent al manifestării. Preț de cîteva ceasuri, mesele invitaților au continuat să rămînă curate ca în palmă. Oricît au încercat oaspeții să își ostoiască setea cu tradiționala țuică românească, nevoia unui strop de apă era evidentă pentru români și italieni deopotrivă. „Ne-am făcut de toată rușinea. Unde este tradiționala ospitalitate românească? Înainte de a veni delegația italiană la Bacău, un grup de oficialități din comunele Mărgineni și Hemeiuși au fost și i-au vizitat pe itlaieni la ei acasă. Cînd s-au întors din Italia, membrii delegației nu mai contiunau să povestească despre cît bine au fost primiți și cît de multe bunătăți au putut să servească pe acolo. Drept răsplată, noi ce le-am oferit italienilor? Măcar dacă ar fi fost prin preajmă o ciușmea de unde să putem bea apă cu toții, sau dacă ar fi fost un chioșc de unde să putem cumpăra măcar un suc”, ne-a spus ieri, plin de indignare, Iosif Ungureanu, consilier local al comunei Mărgineni.
„Săptămîna trecută am aprobat într-o ședință a Consiliului local alocarea unui fond de 2.000 de euro pentru protocolul legat de organizarea acestei manifestări. Banii urmează să ne fie decontați de la Consiliul Județean. Așa stînd lucrurile, am crezut că cel care trebuie să se ocupe de întreaga organizare este Consiliul Județean”, s-a justificat Vasile Andrei Cândea, primarul comunei Mărgineni, care a fost prins pe picior greșit. În acel moment s-a iscat un adevărat schimb de replici între primarii celor două comune, implicate în desfășurarea acestui eveniment. „Cum cine trebuia să se ocupe de organizare? Primăria din Mărgineni trebuia să o facă. Noi am făcut rost de o sponsorizare de patru milioane de lei și ne-am ocupat cum se cuvine de invitați”, a spus Constatin Mihăilă, primarul comunei Hemeiuși.
Primarul Cândea susține că de la Consiliul Județean li s-a spus că nu pot fi decontate decît cheltuielile legate de masă, nu și cele pentru apa minerală sau băuturile alcoolice. Cum între timp se făcuse ora mesei, oaspeții au fost invitați să servească prînzul. Meniul a fost complet pînă la un punct: aperitive, ciorbă, fripturi, fructe, desert. Apa, fie ea și neminerală, nu era nicăieri. Ca să își mai spele rușinea, primarul, viceprimarul și consilierii din Mărgineni au pus mînă de la mînă și au trimis pe cineva în oraș să cumpere cîtea sticle de apă minerală. Între timp, li s-a spus că pot fi decontate și alte cheltuieli de protocol, așa că o altă mașină a fost trimisă iute să mai cumpere cîte ceva. S-a întors în jumătate de oră încărcată cu bidoane de apă minerală, sticle de bere, suc și vin. Onoarea gazdelor a fost, în acest fel măcar, pe jumătate reparată. După pauza de masă, italienii au făcut cunoștină cu pictorul naiv Ioan Măric, cetățean al comunei Mărgineni, și maestrul olar popular Anton Ciobanu, cetățean al comunei Hemeiuși, ambii cu lucrări în tabăra de la Valea Budului.
Invitații au plecat apoi în vizită la Tescani și pensiunea „Acasă la Georgiana”. Astăzi sînt programate vizite la Tîrgul Ocna și mănăstirile din zonă, și la stațiunea balneară Slănic Moldova. (Constantin GHERASIM, Elena SOLOMON)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.