• Dinamo – Știința Bacău 3-1 (25-23, 22-25, 25-11, 25-22)
VOLEI FEMININ – DIVIZIA A: În cea de a noua etapă a campionatului feminin de volei al Diviziei A, desfășurată sîmbăta trecută, Știința Bacău a pierdut în deplasare meciul cu Dinamo București, lideră în grupa a II-a a primei divizii. Gazdele s-au impus cu 3-1 (25-23, 22-25, 25-11, 25-22), profitînd și de oboseala studentelor băcăuane, acumulată cu prilejul meciului de miercurea trecută din Olanda, din Cupa Confederației Europene.
În afară de setul al treilea, în care au pierdut la diferență mare, 11-25, voleibalistele băcăuane au avut o evoluție bună, scorurile înregistrate fiind strînse. Pe lîngă oboseală s-a adunat și absența din joc a două componente de bază ale echipei din Bacău, ridicătoarea Victoria Polisciuc și liberoul Nicoleta Țolișteanu, accidentate. Pe de altă parte, trebuie luat în considerare și faptul că Știința este deja calificată în următoarea fază a campionatului, indiferent de rezultatul din ultima partidă a returului, ceea ce înseamnă că nu se pune acut problerma mizei. Tot demn de menționat este că echipa antrenorilor Florin Grapă și Melu Manta se bate cu succes pe alte două fronturi, amintita Cupă a Confederației Europene și Cupa României, în care Știința este cu un picior în finală.
În sala de pe șoseaua „Ștefan cel Mare” din București, Știința a fost reprezentată de Melania Alexe, Irina Vrînceanu, Angela Chivorchian, Camelia Antal (Mihaela Pînzaru), Moraru, Ihnatusha (Dumitrescu).
„Ne-a bătut, greu dar ne-a bătut, o echipă bună, cu pretenții la titlu. Puteam să cîștigăm. Au contat și momentele noastre de relaxare de care vrem să scăpăm în meciul de joi cu olandezele de la VC Weert”, a declarat Florin Grapă.
Altfel, Știința mai are de disputat două meciuri din prima parte a campionatului, cu Dacia Pitești, sîmbăta viitoare, respectiv restanța cu Unic Piatra Neamț, duminica viitoare, primul acasă iar cel de al doilea în deplasare. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns