~2 min lectură 0 comentarii

Inner Wheel Bacău lansează proiectul „Dinți frumoși, copii sănătoși”

Redacția Ziarul de Bacău

Asociația Inner Wheel Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Clinica Stomdas, a lansat ieri o campanie de prevenție dentară și conștientizare a importanței igienei orale în rândul copiilor, învățătorilor și părinților. Activitățile proiectului, școlile selectate, respectiv echipa de proiect au fost prezentate de Cristina Petrescu, guvernator Inner Wheel România, și Geanina Stoica, președintele Asociației între anii 2012-2013.

Act.inner wheel5 (1)

La proiect vor participa copiii din șase școli (două din mediul urban și alte patru din mediul rural) de clasa 0, desfășurat în două etape pe perioada anului școlar 2013-2014. „Sunt foarte bucuroasă că am găsit deschidere în școli, iar profesorii și copiii sunt foarte încântați de proiectul nostru – a declarat Cristina Petrescu. Prima etapă se desfășoară din decembrie până la vacanța de iarnă, iar a doua etapă, cea a verificării acțiunilor implementate, din luna iunie până la vacanța de vară. Copiii receptivi, care își vor însuși cel mai bine tehnica periajului, vor fi premiați cu ceasul Doctor Măseluță”.

Proiectul aduce și un concept nou, „sâmbăta dulce”, prin care copiilor li se va permite să consume dulciuri doar în această zi.

Ei vor primi consultații primare din partea unor medici voluntari, kituri cu pastă de dinți și materiale de lucru. Vor mai avea parte de o oră de educație sanitară specifică îngrijirii dinților și vor viziona un film de desene animate, din care vor învăța tehnica periajului. Copiii vor avea fișe individuale, care, mai apoi, vor fi sistematizate și trimise Ministerului Sănătății.

Anamaria BUJOR

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.