Înregistrările audio ale proceselor penale care se desfășoară în instanțele românești nu vor mai fi trimise obligatoriu părților implicate, ci se vor elibera doar la cerere. Măsura este valabilă de la începutul lunii iunie și a fost luată de mai marii Ministerului Justiției, după ce-au observat că punerea în practică a obligații de a trimite copii tuturor părților din proces se dovedește a fi extrem de anevoiasă. Vicepreședintele Curții de Apel Bacău, judecătorul Florin Burghelea, ne-a declarat că la instanțe se păstrează și sistemul de transcriere fonetică și se precizează în încheierea de ședință că procesul s-a înregistrat pe suport magnetic. „Modificările aduse acestui articol din Codul de Procedură Penală sînt valabile de pe 4 iunie 2004, odată cu apariția lor în Monitorul Oficial. Conform noilor reglementări, copiile după înregistrările magnetice se eliberează la cerere fie pentru aceeași instanță, fie pentru că una din părți are nevoie la instanțele superioare”, ne-a declarat Burghelea. De la începutul acestui an, de cînd a fost pusă în aplicare obligativitatea înregistrării audio a ședințelor în care se judecă procese penale și pînă în prezent doar de patru ori s-a cerut în mod oficial eliberarea unor copii după înregistrările magnetice. Măsura de înregistrare a fost impusă de intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. Articolul 304 prevede că tot ce se spune într-o sedință de judecată, afirmații, întrebări și susțineri, trebuie înregistrat, apoi transcris și dat tuturor părților. Pînă acum, la procese se consemnau la mașina de scris de către grefier doar declarațiile celor audiați după dictarea făcută de președintele completului de judecată. Măsura impusă de Uniunea Europeană în materie de consemnare a tot ceea ce se discută într-o sală de judecată are efecte benefice pentru părțile implicate în proces, care în acest fel vor avea certitudinea că tot ceea ce se declară se consemnează cu acuratețe și nu se interpretează sau modifică în nici un fel. Cel mai mult au avut de furcă grefierii cu noul sistem, întrucît ei erau obligați să și consemneze la mașina de scris în timpul procesului declarațiile părților, iar apoi să transcrie înregistrarea audio și să o atașeze la dosarul cauzei. Practic, o muncă uriașă, în condițiile în care grefierii au declarații de zeci de ore de transcris și cel puțin zece procese pe ședință. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns