– un salariat de la E.ON le-a promis citorva familii din Blagesti ca le trage curent, dar nu s-a tinut de cuvint – el a adunat de la oameni sume cuprinse intre 1.400 si 4.000 de lei, fara sa taie vreo chitanta – in total, salariatul E.ON a strins 14.300 de lei, pentru care va trebui sa dea socoteala
Rabdarea citorva familii din Blagesti a ajuns la limita dupa ce au ajuns la concluzia ca au fost inselate de un salariat E.ON. Oamenii s-au adunat joi dimineata la politia din comuna, unde au reclamat faptul ca in luna noiembrie 2007 au fost contactati de Vasile M., de 32 de ani, salariat E.ON, care le-a promis ca in schimbul unor sume de bani le va racorda locuintele la reteaua electrica. Bucurosi ca in sfirsit vor avea curent, oamenii i-au dat lui Vasile M. sume cuprinse intre 1.400 si 4.000 de lei, pentru care nu au primit nici o chitanta si au asteptat in zadar sa se faca lumina. Un licar de speranta a aparut anul trecut, cind au fost instalati contorii, insa pe 3 februarie, anul acesta, E.ON i-a demontat pe motiv ca sint instalati ilegal, fara documentatie si taxe achitate. In aceste conditii, Vasile M. a fost chemat la postul de politie, unde a declarat ca va descilci itele acestei afaceri dupa ce va lua legatura cu un alt salariat E.ON, caruia i-ar fi dat o parte din bani. Deocamdata, in acest caz politistii au intocmit dosar penal sub acuzatia de inselaciune. Reprezentantii E.ON au luat cunostinta de caz, urmind ca dupa o ancheta interna sa formuleze un punct de vedere oficial.
Lasă un răspuns