Agenții economici care dețin instalații mari de ardere au obligația, începînd cu acest an, să dețină autorizații privind emisiile de gaze cu efect de seră. Acestea pot fi obținute doar pentru instalațiile care au și autorizație de mediu. Certificatele se emit după aprobarea, de către Agenția Națională de Mediu, a planului de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, ce trebuie întocmit de fiecare operator în parte. Dintre 12 instalații mari de ardere din județul Bacău, doar Aerostar se află încă în faza de aprobare a planului de monitorizare. CET Bacău este inclus în programul național de reducere a emisiilor, cu perioade de tranziție, și trebuie să raporteze periodic modul de îndeplinire a măsurilor. în acest an, instituțiile de mediu au obligația de a aviza, la nivel județean, programele de reducere progresivă a emisiilor poluanților rezultați din instalații mari de ardere și de a inventaria instalațiile și activitățile care intră sub incidența directivelor europene. De asemenea, va trebui evaluată semestrial respectarea măsurilor și a termenelor de reducere a emisiilor, precum și a prevederilor autorizațiilor integrate de mediu de către operatorii cu instalații mari de ardere. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.