Fetița ținută într-un țarc a ajuns la un părinte de profesie
• micuța a fost încredințată de judecători unui asistent maternal profesionist n decizia instanței este temporară n mama, împreună cu concubinul ei, spun că vor să ia copilul din nou acasă n faptul este posibil, dacă vor îmbunătăți condițiile de trai din casă n la aflarea veștii că trebuie să-și dea nepoțica, bunicul a încercat să se spînzure
Judecătorii Tribunalului Bacău au hotărît decăderea temporară din drepturile părintești a mamei fetiței din Horgești, care își ținea copilul într-un țarc acoperit cu plasă de sîrmă. La finalul procesului de vineri, 17 martie, magistratul a admis cererea formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, prin care micuța va fi dată spre îngrijire temporară unui asistent maternal profesionist. „Instanța a apreciat că există o stare de pericol pentru copil. Decăderea din drepturi este o măsură provizorie, pentru că este în interesul copilului să stea și să crească în familie. Hotărîrea de astăzi este definitivă și va fi pusă în execuție imediat”, a declarat judecătoarea.
Medietizarea excesivă a cazului fetiței din satul Galeri, comuna Horgești a atras implicarea unui ONG occidental, care a asistat-o pe mamă în instanță. Asistenții sociali de la DGASPC au declarat că „multe familii din Bacău și din țară vor s-o înfiieze pe fetiță. Acest lucru este imposibil, cîtă vreme copilul nu este liber pentru a fi adoptat. Politica națională este că un copil trebuie să stea lîngă părinții lui”. „Această fetiță trebuie să rămînă lîngă mama ei. Chiar dacă familia este săracă și condițiile de trai sînt grele, copilul nu a fost abuzat”, a declarat Tulac Sir-Simon, de la președintele UPR România, ONG-ul care s-a implicat în problemele familiei. Judecătorii băcăuani au rămas neclintiți în decizia lor. Mama fetiței a izbucnit în lacrimi la aflarea verdictului. „Chiar dacă eu am fost plecată la Gioseni, copilul meu nu a avut de suferit. Nu înțeleg ce au cu mine și cu fata mea? Vorbisem cu Cristi (concubinul femeii, Cristi Hodea – n.n.), să ne mutăm acasă, la tata. Acum mi-au luat-o, ca și cum ar fi a lor. Voi face tot ce pot să am copilul înapoi”, a spus Mariana B.
Vineri la prînz, echipa de asistenți sociali de la Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență (SIRU) s-a deplasat la Galeri, pentru a lua copilul din casa bunicilor lui. El va fi încredințat asistentului maternal profesionist Elena Moise. „Doar după o nouă evaluare a familiei și îmbunătățirea condițiilor de trai din casă, micuța are șanse să revină acasă. Acest lucru va fi hotărît tot de judecători, dar nu mai devreme de 30 de zile”, a precizat purtătorul de cuvînt de la DGASPC, Alina Iftode.
Bunicul a încercat să se spînzure
Dacă mama fetiței și concubinul ei s-au resemnat, după ce au luat la cunoștință despre hotărîrea judecătorului, bunicul și străbunica micuței nici nu au vrut să audă să-și dea nepoata. Dovadă sînt cele aproape trei ore de negocieri cu oficialii veniți la poarta lor, care au încercat să-i convingă pe bătrîni că demersul este în favoarea lor și a copilului. „Am intrat în casa lor și le-am spus ce au decis magistrații. Atît străbunica fetiței, cît și bunicul nu s-au lăsat înduplecați să dea fata, au spus ei, pe mîini străine. Noi le-am explicat că este ceva temporar, că trebuie să-și facă curățenie în casă și că vor fi ajutați să ofere condiții bune de trai pentru copil. Nici nu au vrut să audă. Au spus că ea nu iese din casă, chiar dacă ar fi să vină poliția”, a povestit psihologul Delia Colac. Asistenții sociali au intrat în panică și au intervenit imediat, pentru a-l opri pe Gheorghe Bourici (bunicul copilului – n.n.) din tentativa lui de a-și curma zilele. Bătrînul a încercat să se spînzure într-o anexă a locuinței și doar prezența de spirit a mamei lui (străbunica fetiței – n.n.), o bătrînă de aproape 80 de ani, a rezolvat situația. „Străbunica ne-a înțeles, în cele din urmă. Tot ea și-a convins fiul că este mai bine ca micuța să ajungă pentru un timp la un asistent maternal. Ne-a dat copilul în modul cel mai blînd cu putință și, la ora 16.30, ne-am întors la Bacău”, a spus Delia Colac. în jurul orei 17.00, micuța a ajuns la Bacău. Aici a fost așteptată de medicul pediatru care deservește unitatea de asistență socială. în funcție de starea de sănătate, ea urmează să ajungă, mai devreme sau mai tîrziu, la asistentul maternal profesionist. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.