Băcăuanii care au vrut să vadă cu ochii lor cum funcționează
justistiția băcăuană dincolo de sălile de judecată au avut acces ieri la toate instanțele de judecată și la parchetele din județul Bacău. Instituțiile au organizat manifestări de genul „Ziua porților deschise” cu ocazia serbării pe plan internațional a Zilei Europene a Justiției Civile. A fost pentru prima dată cînd instituțiile amintite au organizat astfel de manifestâri destinate publicului larg, care a avut posibilitatea să observe și fața nevăzută și știută de către cei care calcă pragul instanțelor. „La prima oră, a fost organizată o masă rotundă la care au participat magistrații Curții de Apel și unde s-au purtat discuții cu privire la prevederile noului Cod deontologic al magistraților, legile privind organizarea judiciară și statutul magistraților. De asemenea, au mai fost dezbătute principiile generale privind independența judecătorilor”, a spus judecătorul Camelia Drăghin, purtătorul de cuvînt al Curții de Apel Bacău. Instanțele și parchetele și-au primit și vizitatorii obișnuiți care erau interesați de modul de desfășurare a activității instituțiilor. „Au fost prezentate compartimentele instanței, sălile de judecată, au fost explicate activitățile specifice, circuitul dosarelor și au fost distribuite ghiduri orientative pentru cetățeni privind informațiile de ordin general referitate la activitatea de judecată”, a mai precizat Camelia Drăghin. Activitățile care au avut loc la instanțele de judecată și la prachete au avut drept scop asigurarea transparenței actului de justiție care să permită cetățenilor crearea unei imagini reale asupra condițiilor de muncă a magistraților și a asupra etapelor pe care le parcurge un dosar de la primirea lui pînă la finalizare. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.