încă un plan de măsuri pentru combaterea infracțiunilor silvice
Instituțiile silvice și cele cu atribuții de control pun la punct un nou plan de măsuri pentru combaterea activităților ilegale în domeniul forestier. Planul de acțiuni este coordonat de Prefectură, iar în aplicarea lui vor fi mobilizate Direcția Silvică, Inspecția Silvică și de Vînătoare, Poliția, Jandarmeria, Garda de Mediu, Garda Financiară și Oficiul Vămilor. Controalele vor urmări legalitatea tăierilor, intrărilor și ieșirilor materialului lemnos din instalațiile de prelucrare, transportul pe drumurile publice, modul de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special (inclusiv a celor contabile), deținerea licențelor de export, depozitarea și valorificarea resturilor din gatere. „Acest plan de acțiuni este o continuare a celui demarat la începutul anului și finalizat la 31 martie. Săptămîna viitoare sperăm să îl punem în practică. Mai trebuie stabilite echipajele mobile și posturile fixe de control”, ne-a declarat Mihai Florescu, inspectorul șef al Inspecției Silvice și de Vînătoare. în ceea ce privește planul de acțiuni din primul trimestru al anului, acesta s-a soldat cu amenzi de peste 66.500 lei noi aplicate de ISV. Instituția a desfășurat 313 acțiuni în cadrul cărora s-au depistat 2.626 mc material lemnos tăiat ilegal în valoare de 471.275 lei noi, 93 de contravenții și 11 infracțiuni silvice. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.