Când am primit de la Ion Fercu ultimul său roman – „Audiența” – am ezitat îndelung dacă să mă apuc să-l citesc sau nu. Titlul nu era ispititor și mă întrebam dacă nu cumva autorul își însăilează o biografie falsă sau îi face altuia – vreun dușman – una cu iz de răzbunare. Curiozitatea, însă, nu-mi da pace și m-am trezit citind cu respirația tăiată, abandonându-mă lecturii uluit, vrăjit, cucerit până la uitarea de sine. Acuiutatea observațiilor, actualitatea dezbaterilor, stilul modern de scriitură, ideile și aserțiunile de întinsă cultură și, mai ales, subiectul excelent condus între principii morale, percepte juridice, credințe religioase și teorii filosofice situează acest roman între literaturile de mare valoare. Pare un roman polițist și nu e.
Eroul cărții e un medic român (Adam Potra) emigrat în Italia, care într-o clipă de neatenție scapă de sub supraveghere o bolnavă în comă profundă și îndelungată, căreia i se taie furtunul de oxigen și e deconectată de la aparate de cineva (în afara oricăror bănuieli), provocându-i moartea. Medicul ajunge la închisoarea cea mai sinistră, a ucigașilor și mafioților de tot felul, intersectându-și viața cu tot soiul de criminali. Pătimirea lui aici este ca o golgotă pe care o urcă cu crucea lui grea în spate. Ca și în raportul evanghelic, când unuia dintre tâlharii crucificați i se face milă de Hristos, iar Fiul lui Dumnezeu îi asigură mântuirea cu o imediatitate copleșitoare („astăzi vei fi cu mine în rai”), tot așa și Adam Potra întîlnește un rus, un musulman și un african, a căror inimă mare ar dori ca medicul să capete o audiență la Dumnezeu spre iertare și mântuire. „Numai că Dumnezeu nu primește pe nimeni în audiență. Buni sau răi, noi suntem copiii săi. Ai auzit vreun tată care-și primește copiii în audiență?”. Nu, El ne iubește pe toți oricum am fi, e în noi, vorbește cu noi, numai să știm să-l căutăm, să-l găsim și ce anume să-i spunem sau să-i cerem. Închisoarea aia sinistră va fi mântuirea lui Adam Potra, acolo va găsi și iubirea adevărată a semenilor, caldă, total neinteresată. Va fi izbăvit și va înțelege că „realitatea nu este decât ruina tuturor poveștilor omenești”.
Acest splendid roman îmi spulberă micile îndoieli provocate de „Jurnalul fericirii”, al lui Nicolae Steinhardt, care și-a găsit fericirea în temnițele comuniste, pătimind împreună cu el și Iisus Hristos, mereu în inima și în preajma osânditului. Autorul „Audienței” stăpânește excelent argoul pușcăriașilor, limbajul cifrat al mișcărilor lor, asemenea și moravurile și năravurile mafiote ale șefilor de pușcării, ale gardienilor, ale cozilor lor de topor. Nu sunt uitate nici apucăturile celor ce statuează dreptatea: judecători, avocați, anchetatori, psihiatri ș.a. Iată o carte care se citește pe nerăsuflate, scrisă de un poet, eseist, romancier și publicist redutabil, care a evitat cu consecvență orice patizanat politic. Cartea a fost lansată în cadrul „Întâlnirilor admirabile”, organizate de scriitorul Gheorghe Iorga la Inspectoratul Școlar Județean.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns