Gheorghiu Dej
Pîna acum cîțiva ani, la “Înțărcatoare” se ajungea numai cu drezina sau cu trenul tras de mocăniță, prin pădurea de brazi, la 16 kilometri departare de comuna Mănăstirea Cașin. După revoluție s-a facut un drum care duce pîna în fața casei de vînătoare, așezată pe un platou la jumătatea muntelui. Cabana, cocheta, dar nu luxoasă, este decorată cu coarne de cerb. Salonul este străjuit de un șemineu uriaș. Camerele, mobilate rustic, confortabile și cu mireasma odăilor de oaspeți de la țară. Nimic nu lasă să se întrevadă faptul că a fost construită pentru desfătarea mai-marilor
peste partidul comunist și peste pădurile patriei. Cabana a fost ridicată în 1946, din piatră și caramidă, după ce casa veche, din bîrne de fag, a ars într-un incediu izbucnit din te-miri-ce. “Înțărcătoarea” a fost dintotdeauna a Direcției Silvice. În ea nu au petrecut turiști de rînd. Era foarte căutată de nomenclaturiști, fiindcă zona este numită și “Țara cerbilor”. Pădurile gem de cerbi și urși. Cei mai mulți însă preferă să vîneze cerbi. Pentru amatorii de pește, lîngă “Înțărcatoare” a fost înființată prin 1949 o păstrăvărie. Două bazine cu păstravi mari, de 4-5 ani, pentru reproducere, și mai multe bazine cu puiet. Chiar în fața cabanei se află și un heleșteu, pentru cei care vor să-și încerce îndemînarea și norocul.
Un cerb pe cutia de chibrituri
În Mănăstirea Cașin am avut norocul să-l găsim pe Neculai Duță, un moș care a fost cabanier la “Înțărcătoarea” vreme de 24 de ani. Potrivit spuselor lui, cel mai important personaj care a tras la casa de vînatoare a fost Gheorghe Gheorghiu Dej. Fruntașul comunist a venit la “Înțărcatoare” prin 1962, cu puțin timp înainte de a muri. Nea Duță nu-i cunoștea pe însoțitorii fruntașului comunist. Au luat hăitași și au mers adînc în pădure. Toamna, cerbii încep să boncăluiască, se adună în grupuri de pîna la zece și își caută ciutele pentru împerechere. Atunci pot fi vînați cu ușurință. Lui Neculai Duță îi era milă de animalele cu ochi blînzi și coarne impresionante. Ceilalți însă nu se sinchiseau. Nu-și mai amintește cu ce armă trăgea Gheorghiu-Dej, dar știe sigur că nu folosea pușca cu lunetă. Îi plăcea să-i dea o șansă animalului, spre deosebire de cel care i-a urmat în fruntea bucatelor, Ceaușescu. “Chiar așa! Ceaușescu nu a fost niciodata la Înțărcătoare. El mergea la Pralea. Voia să facă un drum direct, peste munți, deși ar fi costat mult, între Pralea și Înțărcătoare. Nu l-a mai făcut. De altfel, lui Ceaușescu nu-i plăcea să meargă în locurile în care fusese Gheorghiu-Dej”, zice bătrînul Duță. A stat atunci Gheorghiu-Dej în munții de lînga Cașin patru zile. Nici o noapte nu a dormit la cabană. “Mă, băieți, sînt sătul să dorm în pat. Vreau să dorm aici, unde boncăluiește cerbul”, a spus Gheorghiu-Dej. Și a înnoptat la o claie de fîn, în pădure. Pînă acolo a urcat călare pe cal, că era bătrîn și nu mai putea lua creasta în piept. Au împușcat atunci cîțiva cerbi, dar nu au mîncat decît părțile mai bune, pîrpolite la foc potrivit. Le-au smuls coarnele, iar restul l-au lăsat urșilor, mai puțin pretențioși. “Fotografia capului celui mai mare cerb doborît atunci a apărut mulți ani pe o cutie de chibrituri”. “Cum era Dej?”, întreb eu curios. “Era popular. Vorbea mult cu oricine și ne bătea pe spate”. Nu a dat nici o petrecere la “Înțărcătoarea”. Mai mult, Gheorghiu-Dej nici nu a mai ajuns vreodată aici. A avut însă timp să ordone construirea unui drum prin Mănăstirea Cașin spre cabană. Drumul nu a fost făcut decît pînă la capătul comunei.
“De ce Înțărcătoarea?”. În locul cu pricina era odata o stîna mare.
Coborau oile din munte, iar ciobanii le înțărcau mieii. Lumea nu-și mai amintește de stînă, dar nu a uitat că pe aici a trecut odată Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Lasă un răspuns