Zeci de baloane albastre au fost aruncate spre cer de copii și tineri băcăuani, joi dimineață, de Ziua Mondială a Diabetului. Inițiativa a aparținut organizației Lions Club Moldova, în cadrul unui proiect de tradiție în acest sens, și a fost organizată în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Bacău, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău.
Baloanele albastre, simbol al luptei împotriva diabetului, boală cu impact major asupra sănătății populației la nivel mondial, au fost lansate de copii, beneficiari ai centrelor de protecție socială, și elevi de la unitatea de învățământ amintită, mesajul transmis comunității de către organizatorii acțiunii fiind, în acord cu sloganul campaniei mondiale din acest an, „Înțelege diabetul, preia controlul!”.
În același context, în Bacău, marți, 11 noiembrie, și joi, 14 noiembrie, Lions Club Moldova, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Bacău au efectuat, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din municipiu, testări gratuite pentru cei dornici a-și evalua starea de sănătate, constând în determinări ale glicemiei, colesterolului, tensiunii arteriale etc. „Au fost interesate de efectuarea testelor peste 70 de persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 70 de ani – ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt DSP Bacău -, la jumătate dintre acestea rezultatele arătând modificări. Ceea ce e mai interesant este că jumătate din această jumătate nu se știa cu probleme de sănătate”.
De la începutul anului până la finele lunii septembrie, în județul Bacău au fost identificate 1.051 noi cazuri de diabet, numărul total de pacienți din evidențele medicale ajungând, astfel, la 21.562.
Mădălina ROTARU

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.