Internări pe bandă rulantă din cauza accidentelor de circulație

Redacția Ziarul de Bacău

O avalanșă de persoane victime ale accidentelor de circulație s-au prezentat la serviciul de Urgențe al Spitalului din Moinești în ultimele zile. Vasile Cîmpanu Avram, de 18 ani, din comuna Scorțeni, și Ion Dascălu, de 42 de ani, din comuna Măgirești, au ajuns pe paturile Secției de Ortopedie după ce au fost loviți de mașini, avînd lovituri puternice la picioare. Într-o situație mai critică a fost adus Sorin Loaieș, de 37 de ani, din comuna Asău. Adus în comă de gradul III, acesta prezenta un traumatism cranio-facial și o lovitură serioasă la piciorul stîng. Pacientul a fost internat la Secția de Chirurgie. La aceeași secție a ajuns și Nicolae Dospinescu, de 29 de ani, din comuna Măgirești, care suferise o comoție cerebrală și un traumatism cranio facial. Constantin Albu, de 22 de ani, din Comănești, și Victor Arhip, de 36 de ani, din comuna Ardeoani, au fost și ei consultați, primul cu o rană la cap, cel de al doilea cu politraumatisme. În cazul celor doi nu a fost necesară spitalizarea. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.