Internate închise din cauza mizeriei

Administrator

Ignorarea unor norme igienico-sanitare deosebit de importante pentru sănătatea elevilor lor a lăsat fără autorizația sanitară de funcționare, pînă la remedierea deficiențelor, două unități de învățămînt din județ. în urma unui control întreprins la sfîrșitul lunii ianuarie, inspectorii Inspecției Sanitare de Stat, din cadrul Autorității de Sănătate Publică (ASP), au constatat că la internatul Liceului cu Program Sportiv Bacău și al Grupului Școlar „Alexandru Vlahuță” din Podu Turcului nu se efectuaseră lucrări de igienizare și revizuire a instalațiilor, precum și de recondiționare a clădirilor. în plus, nu se respectau normele de igienă în vigoare și nici condițiile prevăzute în autorizația sanitară de funcționare privind întreținerea și curățenia în internat, spălarea și depozitarea rufăriei. „Pentru toate aceste abateri, inspectorii sanitari au decis suspendarea activității celor două internate, respectiv retragerea autorizației pînă ce toate problemele vor fi rezolvate. Conducerile celor două unități de învățămînt vor putea solicita reautorizarea numai în momentul în care situația a fost remediată în totalitate”, ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al ASP Bacău. în mod normal, suspendarea autorizației sanitare înseamnă automat închiderea unității în cauză pînă la rezolvarea neregulilor și reautorizarea ei. în cele mai multe cazuri, însă, acest lucru nu se întîmplă . „Dacă ele funcționează în continuare o fac pe propria răspundere. La un nou control, înainte de a fi rezolvat problemele și a solicita reautorizarea, conducerile lor riscă amendă între 1.000 și 4.000 lei”, conchide purtătorul de cuvînt al ASP Bacău. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.