în dreptul Stației Peco „Lukoil”, la ieșirea din Bacău spre Onești, s-a produs marți un accident grav de circulație, soldat cu rănirea a trei persoane. „în timp ce Cosmin Constantin L., de 27 ani, din Bacău, conducea un taxi Dacia Logan, cu direcția de mers dinspre comuna Măgura, către municipiul Bacău, în momentul în care a ajuns în intersecția cu strada Calea Onești nu a respectat semnificația indicatorului «Cedează trecerea», intrînd în coliziune laterală cu autobasculanta marca Scania, condusă de Corneliu I., de 34 ani, din comuna Pîrjol, care circula pe drumul prioritar. în urma impactului dintre autovehicule, a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, pasageri ai autoturismului Dacia Logan”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtător de cuvînt la Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. „Din primele cercetări, rezultă faptul că vinovat de producerea accidentului de circulație se face conducătorul auto Cosmin Constantin L., care nu a respectat regulile referitoare la prioritatea de trecere a autovehiculelor într-o intersecție dirijată prin indicatoare rutiere”, adaugă Butnaru. Conducătorului auto vinovat de producerea accidentului i s-a reținut permisul de conducere în vederea cercetărilor, fiindu-i eliberată dovada înlocuitoare cu drept de a conduce 15 zile. în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.