„underpayment”
Dan POPA
Povestea tinereții fără bătrînețe și vieții fără de moarte îi mai sperie și astăzi, prin finalul ei, pe unii dintre copii. Vă amintiți, probabil, momentul cînd Făt-Frumos, după ce trecuse prin Valea Plîngerii,
copleșit de dor se întoarce pe meleagurile natale. Dar din palatul tatălui său nu mai găsește decît ruine. Rămăsese doar gîrliciul pivniței care, simbolic, ducea spre lumea de sub lume. Făt-Frumos
deschide această ultimă trecere, iar dincolo, într-o chichiță a unui tron vechi îl aștepta moartea, gata să-l primească pe cel care n-a înțeles că tinerețea fără bătrînețe are un preț.
Lumea subterană apare în numeroase alte ficțiuni, de la Infernul lui Dante pînă la lumea „morlocilor” din proza fantastică a lui H. G. Wells, lume în care muncitorii deveniseră, practic, o nouă specie de oameni, trăitoare în adevărate catacombe, dependentă de muncă,
furnizoare de bunuri pentru cealaltă specie, urmașii bogătașilor, cei care viețuiau în lumea aparent paradisiacă de deasupra.
În zilele noastre, de cînd metroul a ajuns un mijloc banal de transport în metropolele lumii, „underground”-ul, lumea de sub pămînt, a căpătat un nou statut. Aproape la fel ca în scrierile lui Wells, există muncitori care-și petrec orele de lucru „underground”, inspectori care verifică kilometri de conducte subterane sau mile de tuneluri de metrou, maiștri, ingineri sau umili măturători și așa mai
departe. Mai nou, există și muzicieni, interpreți care dau concerte în stațiile de metrou sau dansatori care susțin spectacole „underground”. Muzica este, firește, și ea, tot „underground”. Cuvîntul a început să constituie o marcă în sine. Așa cum Pro a marcat o vreme produsele „Profesionale”, de calitate, „underground” le marchează pe cele care vor să fie în pas cu moda noii lumi, a noii culturi sau, din nefericire uneori, a noii subculturi. Te duci la librărie și în raftul cu cărți descoperi volumul „MP3
Underground”, despre muzica în format electronic și procurarea ei. Denumirile unor jocuri cu mașini care altădată erau nume sonore, ca „Trackmania” nu mai impresionează pe nimeni. E la modă noul „Need For Speed”, al cărui nume vechi s-a adaptat, devenind
„Need For Speed Underground”. Și așa mai departe.
Asemenea morții care-l pîndea pe Făt-Frumos, un alt demon pîndește sub scena cu trapă a economiei de piață, mai ales într-o țară cum e România, cu fiscalitate mare, cu prețuri la telefoane mari ca în Japonia, dar cu o politică de investiții în domeniul social mult în urma Franței sau Suediei, cărora am vrea, declarativ, să ne alăturăm prin intrarea în U.E. Este demonul plății mici a forței de muncă, consecință a mișcărilor de capital transnaționale care
urmează unei astfel de integrări economice și totodată consecință a presiunii fiscale. Are și un nume, tot la modă, tot prefixat cu „under”: „underpayment” (în traducere: salariul subevaluat). Ce poate să producă „underpayment”-ul ? Migrația forței de muncă mai bine calificate. Schimbarea frecventă a locurilor de muncă și, indirect, pagube companiilor care n-au realizat că experiența angajaților lor e mai valoroasă decît spun vechile teorii ce afirmau că salariatul e interschimbabil. Reacția aparent normală (din perspectiva fiscalității) a companiilor și instituțiilor de a practica „underpaymentul” duce ori la migrarea forței de muncă, ori la scăderea calității ei (al doilea loc de muncă devenind necesitate, personalul vine la serviciu obosit, lucrează mai lent etc), apoi la uzura fizică și psihică a personalului (urmăriți cozile de la cabinetele de psihiatrie, care au crescut în ultimii ani), la pierderea experților în anumite tehnologii, și chiar la necesitatea retehnologizării. În final, compania sau instituția pierde, deoarece economia de piață dovedește că nu poți primi mai mult de la angajați dacă dai mai puțin.
Știați că în alte țări companiile care au înțeles riscurile „underpayment”-ului consideră pînă și operatorii macaragii pentru marile macaralele drept specialiști? Ba chiar specialiști cu o muncă cotată pe locul doi, după cea a piloților! Iar ei sînt plătiți de companii ca atare, astfel fiind păstrați la același loc de muncă. Efectele dezastruoase pot culmina, printre altele, cu jafuri din interiorul companiei, realizate de angajați care se simt în stare de „underpayment”. În străinătate a devenit caz de notorietate un furt din sediul central al unei rețele comerciale, cînd paznicul a îndreptat pistolul din dotare spre colegii de echipă, i-a legat și a plecat cu toate încasările companiei (cash care depășea de sute de ori valoarea cîștigului său pe viață). În învățămîntul românesc, mai modești, laboranții aflați în „underpayment” oferă spre vînzare componente de la echipamentele din dotare, pe care le înlocuiesc cu altele, de mai slabă calitate sau de mai mică performanță. Plaga „underpayment”-ului e cunoscută la noi și la nivel guvernamental, domnul ministru Dan Nica afirmînd că specialiștii români în informatică sînt de circa trei ori mai slab plătiți decît ar trebui. Totuși, politicile fiscale capabile să limiteze fenomenul par încă departe. Ajungem, din cauza „underpayment”-ului, în „underground”?
Lasă un răspuns