Ce ne ține pe loc?
Un fenomen cu ample și adînci efecte negative în dezvoltarea economică îl reprezintă economia subterană și munca la negru, care și-a făcut loc după 1990 și s-a manifestat în progresie aritmetică în primii ani, pentru ca apoi să evolueze în progresie geometrică și care a dat naștere la două tipuri de piață în România. Una dintre aceste piețe este cea considerată „la vedere”, și care se desfășoară în limite aproximativ legale, fiind purtătoare de obligații fiscale și care asigură alimentarea cu resurse financiare a bugetelor publice. După unele date furnizate de mass-media rezultă că acest segment de piață se poate aprecia la nivelul a circa 55 – 60 la sută din p.i.b. Cea de a doua parte o reprezintă piața economiei subterane, care deține o pondere de circa 40 la sută din același indicator, dar nepurtătoare de obligații fiscale, reprezentînd principalul finanțator al corupției din țara noastră și care s-a instalat ca o caracatiță în majoritatea sferelor de activitate economică.
Atitudinea tolerantă a autorităților statului, de la Președinție și pînă la ultima primărie comunală, față de perpetuarea economiei subterane, promotoare a concurenței neloiale, a contribuit din plin la o imagine nefavorabilă pentru cei dispuși să investească în România.
Rămîne de neînțeles de ce organismele statului și mandatarii aleși prin vot tolerează proliferarea economiei subterane în dimensiunile prezentate, cunoscut fiind că într-o economie de piață concurența reprezintă motorul dezvoltării. În situația în care concurența nu se bucură de o protecție reală prin legi specifice și aplicate fără nici un fel de discriminare și contorsionare, există un pericol major care duce la compromiterea conceptului economiei de piață funcționale.
Un alt flagel cu implicații deosebit de grave, care a afectat și continuă să afecteze imaginea țării, o constituie corupția. Mare sau mică, indiferent cum dorim să o dimensionăm, efectele rămîn aceleași.
Corupția instalată în majoritatea sferelor de activitate ale societății românești, cu o paletă largă de forme și nuanțe, alături și mînă în mînă cu economia subterană, au adus România în situația penibilă de periclitare a procesului de aderare la Uniunea Europeană. Abuzul de putere, contrabanda, activitățile de tip mafiot, abuzurile în modul de utilizare a mijloacelor financiare din bugetele publice și comunitare, incompatibilitățile, favoritismele, atitudinea megalomană manifestată de parlamentele și guvernele de după 1990 în dimensionarea oligarhiilor fiscale și utilizarea banilor publici, atitudinea tolerantă față de fenomenele negative apărute în viața de zi cu zi a unor demnitari reprezintă doar cîteva exemple din cele multe la care se poate apela.
Măsurile în forță luate de actualul guvern vin să repare o parte din răspunsurile anilor trecuți, cu eforturi și costuri care îi vor afecta tot pe cei năpăstuiți de soartă. România va putea scăpa de corupție numai prin eradicarea economiei subterane, care este principalul finanțator al corupților și mafioților, care au reușit să se instaleze în majoritatea sferelor de activitate ale societății românești.
Subliniez încă odată: fiscalitatea, economia subterană, munca la negru și corupția generează și alimentează alte fenomene negative, cu efecte dezastruoase asupra evoluției economiei românești, cum ar fi evaziunea fiscală și concurența neloială, care în final întregesc conceptul unei economii de piață nefuncțională.
Trebuie recunoscut că actuala Putere este convinsă de pericolul pe care îl reprezintă pentru economia țării fenomenele prezentate mai sus, dovada reprezentînd-o măsurile și acțiunile luate în ultima perioadă de eficientizare a administrației centrale și locale.
Din sumara prezentare a cîtorva opinii izvorîte din realitățile de fiecare zi, se poate spune că există suficiente argumente care să justifice acordarea unei bile negre foștilor și actualilor guvernanți, care nu au reușit să asigure un mediu economic propice pentru o stimulare într-o măsură mai mare a investitorilor străini. Cei care au bani și doresc să-i investească nu fac acest lucru pe baza „muncii de lămurire” la care apelează guvernanții noștri, ci pe bază de studii care le garantează un profit cît mai bun apelînd la cele trei criterii enunțate: timpul de recuperare a investiției, profitul posibil în perioada de recuperare și gradul de siguranță oferit de mediul economic și cel legislativ. (econ. Pavel Darie)
Lasă un răspuns