Inundațiile de acum trei săptămîni care au „spălat” terenurile agricole pe suprafețe însemnate din comunele Răchitoasa, Motoșeni și Izvoru Berheciului i-au forțat pe oameni să își însămînțeze din nou parcelele înecate de mîl. Culturile situate în pantă au fost cele mai afectate, deoarece viiturile au cărat semințele la prima rîpă. în Motoșeni, viiturile au afectat 15 la sută din terenurile agricole, după cum a apreciat Constantin Galiță, primarul comunei. „Oamenii au început să însămînțeze din nou. Mai completează cu sapele acolo unde apele le-au distrus culturile”, a arătat Galiță. Acesta a menționat că, în urma viiturilor, circa 1800 de proprietari de teren agricol și-au văzut munca dusă de ape. Țăranii preferă să sape din nou pămîntul cu ustensilele rudimentare pe care le au în dotare, ca să nu mai scoată încă o dată din buzunar două milioane de lei pentru discuit și pentru semănat.
Țăranii din Răchitoasa încearcă și ei să mai recupereze din pagube, trecînd la noi însămînțări. „Ne-a dat Dumnezeu palma asta de pămînt și nu o putem lăsa pîrloagă. Ce să facem ? Nu avem recoltele asigurate și mai dregem și noi pe unde putem ce au stricat inundațiile”, a spus Olimpia Rusu, din Răchitoasa. Ca să însămînțeze din nou porumbul pe o palmă de pămînt o costă pe femeie un milion de lei pe zi munca celor cinci oameni care pun din nou porumbul pe suprafața afectată, plus mîncarea și băutura pentru ei. Oamenii au trecut de șocul inundațiilor și au trecut din nou la treabă. Stau, însă, cu emoții ca nu cumva alte ploi dezlănțuite să le nimicească recoltele, principala sursă de existență. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.