Școala nr. 2 din Târgu Ocna a beneficiat de lucrări de modernizare de 4 milioane de euro. Astăzi, în prima zi a anului școlar, primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru, alături de Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău, de prefectul Claudiu Ilișanu și de elevii școlii, a inaugurat unitatea de învățământ.
Proiectul de modernizare a școlii a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”.
„Primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru a dezvoltat, modernizat și dotat infrastructura operațională din cadrul Școlii nr. 2. Astfel, edilul a făcut din această unitate modernă, care deservește aproximativ 600 elevi, un exemplu de bună practică pentru toți cei care fac o prioritate din educație!”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.
Potrivit președintelui Ivancea, în curând vor începe lucrările la prima creșă din Târgu Ocna, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău.
„Am trăit plenar, în fiecare an, această experiență și mă bucur că, în calitatea vremelnică de președinte al CJ, am participat alături de edili la dezvoltarea infrastructurii școlare, astfel încât, copiii să beneficieze de condiții moderne, pentru un învățământ de calitate, european. Felicitări tuturor celor care vor pune umărul pentru ca acest an școlar să fie o provocare trecută cu brio, iar vouă, dragi elevi, vă doresc succes și inspirație în această nouă cursă spre alegerea drumului pe care îl veți urma în viață!”, a mai declarat Valentin Ivancea.
Lili a zis
Eaxct – prioritate in educatie: 4 milioane euro in varuit si tamplarie, in timp ce pe siteul ISJ Bacau sunt materii care nu au profesor nici in acest moment la Tg Ocna!
Dar au scoala noua, ce mai conteaza ca o sa faca fizica, chimia sau desenul cu ochii in telefonul mobil sau in drum spre casa?