Direcția Silvică își propune să investească și în acest an în reînnoirea parcului auto. Conducerea instituției spune că mare parte dintre mașini sînt foarte vechi, poluatoare și nu corespund normelor UE. Mai grav este că unele ocoale silvice nu au mijloc de transport. „Lucrăm cu vechile ARO, care au vîrste între 4 și 10 ani și care mai degrabă nu circulă. Și la Compartimentul de Investiții și Fond Funciar de la Direcția Silvică ne trebuie o mașină care să deservească personalul. Apoi, avem nevoie de tractoare de pădure și în zona de deal și de o mașină de transport bușteni. Și acestea sînt vechi și trebuie scoase din uz. Sînt foarte poluatoare și nu știu cît o să ne mai dea voie să lucrăm cu ele. La Secția de Drumuri mai trebuie utilaje altfel nu avem cu ce să rezolvăm problemele de maximă necesitate, intervenții în caz de calamități, refaceri drumuri”, spune Gheorghe Savu, directorul Direcției Silvice Bacău. Investițiile în parcul auto vor fi acoperite din profitul înregistrat de instituție anul trecut. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.