Investitori, în fel și chip

Ștefan RADU

Aflat sub tirul întrebărilor venite de la ziariști, premierul Tăriceanu, prezent la Bruxelles, s-a arătat extrem de optimist în ceea ce privește soarta noastră de viitori membri ai Uniunii Europene. Chiar dacă trei state importante – Franța, Belgia și Germania – nu au ratificat, pînă în acest moment, tratatul de aderare, problema este considerată a fi minoră: la 1 ianuarie 2007 vom cînta, în piețele publice, „Odă bucuriei” și vom trage un chef pe cinste! C-așa-i românul! Ne veselim și atunci cînd nu știm pentru ce anume…
Una dintre marile speranțe ale celor ce se consideră, cît de cît, informați este că va crește nivelul investițiilor – de orice fel – din mediul economic. De aceea, poate, unii cred că vor apărea peste noapte șantiere mai ceva decît pe vremea socialismului multilateral. E drept că nu avem autostrăzi, locuințe și dotări comerciale moderne, însă pentru toate acestea este nevoie de resurse și – mai ales! – de pricepere în negocierea cu potențialii parteneri. într-una dintre serile trecute, aflat într-o convorbire cu un prieten stabilit la Londra, acesta m-a întrebat: „Ce-i cu englezii ăia care vor să dărîme stadionul din Bacău?”… I-am mărturisit că habar n-am, deoarece abia am revenit dintr-un concediu prelungit. Mi-a spus că a citit în presa de pe Internet că ar fi venit niște britanici, care s-au prezentat drept reprezentanți ai unei mari companii de construcții, pentru a trata cu municipalitatea noastră un important proiect edilitar. Prietenul meu, născut în acest oraș, a avut curiozitatea să-i caute prin Londra. A descoperit că este vorba despre o firmă insignifiantă, fără un trecut real în domeniul afacerilor pe care le propunea administrației noastre. Mai precis, societatea cu pricina ar avea la activ doar construirea cîtorva blocuri sociale prin suburbiile Londrei, la mica înțelegere cu primăriile comunale de pe acolo. în rest, cazierul este nul! Nici una dintre informațiile obținute de amicul meu, acum londonez, nu ar garanta că firma ofertantă ar avea resursele pentru a duce la bun sfîrșit ceea ce a promis în discuțiile cu autoritățile noastre. O afacere adevărată nu se pune la punct doar cu vorbe frumoase, parfumuri îmbietoare și costume de marcă. Ba dimpotrivă, aș zice… âmi amintesc de începutul anilor ’90, cînd veneau la noi turci și arabi cu o sută, două de dolari în buzunar și intrau în parteneriate cu statul român din postura de mari investitori străini. Erau publicați în toate statisticile oficiale și viața părea roz. Imaginea pe care au creat-o mediului de afaceri românesc a fost dezastruoasă. Constatăm că, după atîția ani, încă lipsesc din peisaj marile companii străine sau sînt foarte puține și prudente. România încă surprinde prin instabilitate legislativă (povestea Codului Fiscal este demnă de Cartea Recordurilor!) și mentalitate balcanică. Poate de aceea unii dintre jurnaliștii europeni care l-au chestionat, la Bruxelles, pe dl Tăriceanu au fost curioși să afle dacă există în România cultură europeană. Prinvind fața premierului nostru, înclin să cred că nu a înțeles pe deplin întrebarea și sensurile ei ascunse. Așa se explică, poate, de ce este domnia sa atît de liniștit în ce privește aderarea noastră… Dincolo de vorbele ziariștilor occidentali întrevăd teama adevăraților investitori din Uniune, care vor să știe dacă sîntem în stare să ne racordăm la sistemul lor de valori. Adică, la cultura europeană… acolo. în rest, cazierul este nul! Nici una dintre informațiile obținute de amicul meu, acum londonez, nu ar garanta că firm

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!