„învierea Domnului – veșnica biruință a iubirii”

Trăim, în aceste momente, clipe de o deosebită profunzime duhovnicească. întreaga creștinătate, indiferent de confesiune, se bucură de marea sărbătoare a învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Vreme de 10 săptămîni, Ortodoxia de pretutindeni s-a pregătit duhovnicește și trupește pentru acest impresionant eveniment din viața Bisericii. (…) Perioada Postului Mare este cu adevărat intrarea în starea de smerenie și de jertfă a creștinului care trăiește după chipul și asemănarea lui Hristos și al sfinților. Smerenia este începutul intrării în iubirea lui Dumnezeu. Smerenia este actul cel mai înalt care-l înalță pe creștin deasupra firii sale, a propriei voințe, pentru a lăsa voia dumnezeiască să-l umple de puterea și de harul Său nesfîrșit. Smerenia te conduce la conștientizarea stării de păcătoșenie și de depărtare de Dumnezeu, dar ea nu te duce în deznădejde. Dimpotrivă, cel ce se smerește pe sine se înalță, ridicîndu-se prin iubirea semenilor, către Dumnezeu cel Veșnic.
Modelul acesta al semereniei desăvîrșite îl vedem prin exemplul dat nouă de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care a împlinit planul Sfintei Treimi de a Se face Om, pentru mîntuirea oamenilor. Sfînta Scriptură ne învață că „așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (…)
Iisus înviază întru slavă din morți, adeverind cele făgăduite ucenicilor și celor care credeau în EL. Piatra mormîntului este dată la o parte de explozia de lumină șI de căldură a învierii Domnului. Biserica ne învață o rugăciune foarte frumoasă: „în mormînt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tîlharul, și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt ai fost Hristoase Dumnezeule, toate umplîndu-le Cel ce ești necuprins de minte”. Iisus, deși era mort cu trupul, pe lespedea rece a mormîntului, El era mai viu ca oricînd. De aceea cîntăm la Prohodul Domnului: „în mormînt, Viață, pus ai fost Hristose”. El este viața din inima morții, viața adevărată, netrecătoare, care irumpe cu putere distrugînd barierele materiei și ale morții. Moartea nu-l putea ține pentru că El însuși este viața veșnică. Nici iadul nu-l putea reține, Iisus fiind fără de păcat. Ce frumos strigă în această noapte Sfîntul Ioan Gură de Aur: „Unde-ți este moarte boldul tău, unde îți este iadul biruința ta? Sculatu-S-a Hristos, făcîndu-Se începătură a învierii celor adormițI”. Hristos, Unsul din veac al Domnului, înviază odată cu Sine firea omenească. în El avem arvuna învierii noastre. (…) Prea Sfințitul Eftimie – Episcopul Romanului´ Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!