Invitație la dialog

Funcționarul public – stăpînul nostru?!…

Dumitru Zaharia – profesor-doctor, Bacău: Țin să vă relatez o întîmplare al cărei erou am fost zilele trecute și care mi-a provocat o stare de surescitare și de revoltă față de modul în care unii dintre funcționarii publici înțeleg să-și facă datoria. Așadar: în cursul zilei de 10 decembrie a.c., cu foaia de vărsămînt nr. 265042 trebuia să plătesc, în contul Arhivelor Naționale, suma de 182. 300 lei, în vederea eliberării unui document de constatare a vechimei în muncă și consemnare a salariilor primite. Pe documentul respectiv a fost înscrisă suma de 182. 500, iar drept rest la cele 200. 000 de lei am primit doar 15. 000 de lei. Nu am procedat așa cum ne îndemnase actualul președinte (încă) al României, domnul Ion Iliescu, adică „să-i plesnim” pe cei care nu dau restul corect, dar cu politețe și respect am întrebat care este motivul pentru care nu mi s-a restituit suma corespunzătoare datelor încrise pe document. Răspunsul a venit prompt și pe un ton nervos: „Nu am bani mărunți!” La care am replicat: cum este posibil ca Ministerul de Finanțe să stabilească taxe și impozite fără ca să existe în circulație monedele corespunzătoare, iar funcționara de la ghișeu să încaseze de la populație sume de bani necuvenite, indiferent de mărimea lor?” Furioasă și deranjată de întrebare, lucrătoarea în cauză a luat din sertar o monedă de 5. 000 de lei, pe care a trîntit-o în fața mea, voind să demonstreze astfel o mărinimie nejustificată, dar jignitoare și de neacceptat pentru mine. Am lăsat moneda acolo unde se oprise și am plecat. Țin să precizez, dacă tot am deschis o astfel de discuție, că nu este singurul caz în care am primit replici de acest gen. Oriunde m-am dus să plătesc taxe și impozite, contravaloarea gazului metan consumat, a apei potabile, a facturii telefonice, am fost obligat să suport „rotunjirea” sumelor numai în detrimentul meu și în folosul încasatorului sau, poate, al instituției respective. In schimb, dacă am întîrziat chiar și cu numai 12 ore la plata impozitelor către Primăria Bacău mi s-a calculat dobînda respectivă, fiind totodată și penalizat. Anual, mi s-au încasat sume de peste zece milioane de lei impozit pentru veniturile suplimentare. Acești bani stau la dispoziția statului, pe care îi folosește aproape doi ani de zile, dar pentru care nu plătește nici un fel de dobîndă.
Am scris aceste rînduri, care demonstrează lipsă de respect față de contribuabilii care se prezintă la ghișeele de încasare a texelor, impozitelor și celorlalte obligații financiare. Sînt stabilite sume care nu pot fi plătite la valoarea lor din cauza lipsei subdiviziunilor necesare. Situația aceasta nefirească dă naștere unor abuzuri de neînțeles. Zilnic, pe la ghișee trece foarte multă lume. Este mai comod să li se comunice oamenilor „nu am rest!”, decît să-l cauți și să-l dai în mod onorabil celui care a muncit pentru plata impozitelor „fanariote” pe care le-au inventat și le aplică cei ce au condus și conduc în continuare România după 1989. Iată de ce cred că este insuportabil de dureros să fim puși la punct de astfel de funcționari care ar trebui să cunoască, înainte de toate, adevărul elementar că nu contribualul este la dispozița sa, ci invers.

Cuvinte vesele și triste…

Jean Ciută – profesor doctor, Bacău: Vă trimet un „pamflet actualizat” spre a-l publica acum, că tot s-au încheiat alegerile, dar situația politică – departe de a se fi clarificat, mai mult s-a complicat și cine știe cum va evolua! Doresc ca prin acest pamflet să contribui la tranșarea „disputei ne-ntemeiate între cei doi frați și-un tată”.

Redacția: Ne exprimăm, stimate domnule profesor, regretul de a nu vă putea publica pamfletul respectiv. Din două motive: unul – că nefiind o revistă de cultură, nu publicăm versuri, oricît de reușite, sau nu, ar fi acestea; al doilea: asocierea dintre aștri, cei doi frați (care?) și Moș Crăciun este o cvasinecunoscută într-un ocean de neclarități. Totuși, pentru a vă oferi un dram de satisfacție, reproducem trei din cele 15 strofe ale pamfletului în versuri care, cum-necum, ar putea sugera ceva: „Unul este Moș Crăciun/ Socotit fratele bun,/ Altul, rezultat din grilă/ Se numește Moș Gerilă.// Uitînd de frățietate/ Ei au pus țara pe roate,/ Tatăl s-a uitat mirat/ De tot ce s-a întîmplat.// Dați mîna pentru Unire/ Pentru-a voastră fericire/ Și strigați în gura mare/ Că-i încă mult loc sub soare”. Socotim că pentru o exactă înțelegere a mesajului pe care vi l-ați propus prin versurile respective ar fi fost potrivită o „cheie” a lecturii, altfel riscăm să înțeleagă fiecare cam ce poate.
In altă ordine de idei: articolul dv., intitulat „Bacău – 75 ani de ani de municipalitate”, nu face obiectul tematic al publicației noastre. El se pretează pentru o revistă de istorie sau de arhive. Oricum, vă mai așteptăm. Colaborarea cu dv. poate rămîne la fel de benefică.

Rubrică redactată de
Florin Dunăreanu

la ghișeu să încaseze de la popula

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!