INVITAȚIE LA DIALOG Apel umanitar

Redacția Ziarul de Bacău

Primim la redacție un apel umanitar, făcut în numele persoanelor defavorizate, de către domnul Ioan Cicoare – președintele Organizației neguvernamentale „Simbioza”, din comuna Secuieni. Acesta îi roagă pe „oamenii de bine” care dispun de posibilități financiare și materiale să se gîndească și la cei defavorizați. Orice fel de ajutor este binevenit, precizează corespondentul nostru: bani, alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, bunuri de folosință îndelungată: aparatură electronică, electrică și electrocasnică, materiale de construcție. De aceste ajutoare ar putea beneficia, totodată, persoanele cu handicap neuromotor de gradul I, copiii supradotați, dar și săraci, orfani. Orice contribuție din partea noastră poate contribui la ameliorarea unei suferințe. Domnul Ion Cicoare poate fi contactat la adresa: comuna Secuieni nr. 54, telefoane: 223025, 142764, 0740 /291723.

Unde-i lege, nu-i tocmeală!

Maria Balan, din comuna Parava, este revoltată de faptul că nu i se permite să taie lemn din pădurea proprietate personală fiind, astfel, obligată să cumpere materialul lemnos de care are trebuință în gospodărie. Ea acuză de abuz și rea voință Ocolul Silvic Sascut, care refuză să-i marcheze arborii. Corespondenta noastră se întreabă: am, sau nu am vreun drept asupra pădurii mele? De ce ocolul silvic are voie să facă tăieri, iar eu nu?

Redacția: Răspunsul e simplu. Pădurile, indiferent de natura regimului de proprietate – publică sau privată, se exploatează în regim silvic, ceea ce înseamnă că se taie doar în funcție de posibilitățile anuale de creștere ale fiecărei parcele. Dumneavoastră nu îndepliniți, deocamdată, această condiție, deci refuzul Ocolului este justificat. Aveți grijă: nerespectarea acestui regim se poate solda cu sancțiuni severe.

Tableta de sănătate

Ulcerul – boală de sezon (I)

Boala ulceroasă este o afecțiune sezonieră care afectează stomacul, bulbul, duodenul și are manifestări cu precădere primăvara și toamna. Aceasta nu exclude apariția crizelor dureroase și în celelalte anotimpuri. Dintre simptomele de bază ale bolii ulceroase notăm durerea care de obicei se accentuează sau dispare la ingerarea de alimente, arsuri, balonări care apar de obicei după masă, uneori vărsături etc. În general, ulceroșii sînt nervoși, irascibili și astenici. Toate aceste simptome variază de la individ la individ, îmbrăcînd diferite forme, la unii mai șterse, la alții mai pronunțate. După sexe, boala ulceroasă este mai frecventă la bărbați, în raport cu 3/4 față de femei, apare de obicei la grupa de vîrste de la 20-40 de ani și, excepțional, după 50 de ani. În privința tratamentului bolii ulceroase vom avea în vedere regimul igieno- dietetic și tratamentul medicamentos – dar despre asta vom vorbi ulterior. (dr. O. Apostolescu) (Rubrică realizată de Florin Dunăreanu)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.