O scrisoare primită în aceste zile la redacție ne readuce în atenție întîmplări diurne, aparent banale, petrecute sub același numitor: comportamentul în împrejurări normale, regulile de conduită, respectul reciproc. Semnele de întrebare pe care le pune corespondenta noastră vizează nefirescul, respectiv abaterile de la firesc ale celor puși să servească cetățeanul, într-o formă sau alta, fiind așadar profesia lor și pentru care sînt plătiți. Doamna Otilia Lungoci, profesoară pensionară din Bacău, este surprinsă neplăcut de atitudinea, limbajul și obrăznicia unora dintre cei cu care este obligată să vină în contact. Scrisoarea fiind prea lungă și conținînd numeroase considerații teoretice, ne-am permis să o sintetizăm prin selectarea cîtorva întîmplări relatate, cu putere de generalizare.
Dialog cu spatele:
O experiență inedită, cu tentă de umor dacă depășești momentul de surpriză. Am intrat într-un magazin de suveniruri și artizanat. Vînzătoarea, plasată la colțul unui raft, stătea de vorbă cu o cunoștință. La primul meu apel m-a ignorat, la al doilea mi-a recomandat, pe un ton imperativ, să am răbdare, iar după a treia solicitare a catadicsit să-mi răspundă, dar stînd cu spatele la mine. I-am replicat că nu e corect și, pentru a-i întoarce maniera de adresare, am comandat obiectul dorit, vorbindu-i peste umăr, fapt ce a deranjat-o. Eu cred că, totuși, clientul este cel care trebuie respectat, iar cel de după tejghea să fie prevenitor și conciliant. A-i întoarce cuiva spatele echivalează cu a-l desconsidera și nu cred că are acest drept.
Mata ce vrei, mamaie?
Cît de comercianți sînt vînzătorii din piețe, nu cred că mai trebuie pus în discuție. Aici auzi cel mai pitoresc limbaj care nu de puține ori depășește bunul simț. Puști de 19-20 de ani, cu mari precarități în educație, se adresează în general cu „mata ce vrei, mamaie?” sau tataie, după caz. Pentru ei vîrsta nu contează. O spun din proprie experiență, am fost ținta unor întîmplări de această natură. Se spune că nu trebuie să te contrazici cu cei lipsiți de educație și bun simț, dar noi ce vină avem ca să-i suportăm?
La cheremul funcționarului
Programul de lucru la ghișee al funcționarilor publici sînt facultative, informative sau obligatorii? Cea mai simplă regulă ne spune că orarul afișat este pentru client sau petiționar. Nu de puține ori a trebuit să aștept pînă ce persoana aflată în spatele sticlei și-a rezolvat treburile personale și abia după aceea să binevoiască a mă asculta. „Boala” se manifestă mai ales acolo unde se încasează bani pentru diferite servicii ori taxe. Eu cred că e vorba de un abuz de funcție și tentativă de desconsiderare. Dacă într-o țară cu adevărat civilizată funcționarii respectivi ar fi dați afară din serviciu pe motiv de alterare a imaginii și afectarea intereselor instituției, la noi se ridică din umeri a „n-avem ce le face!”, obligîndu-ne astfel să le suportăm mojiciile. (Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)
Lasă un răspuns