INVITAȚIE LA DIALOG E valabil principiul „toți pentru unul”

Redacția Ziarul de Bacău

Insuficienta cunoaștere a legilor de către unii proprietari de apartamente și neimplicarea responsabililor din cadrul asociațiilor de locatari conduc la situații conflictuale, la șicane reciproce și tergiversarea unor lucrări de interes comun. Acesta este, de altfel, și conținutul scrisorii pe care o publicăm în continuare

„Domnule redactor șef,

Mă numesc Ilinca Elena din Bacău, str. Mărășești bl. 98, sc. B, ap. 30. Sînt persoană în vîrstă, pensionară cu o pensie modestă și fără alte venituri. Locuiesc în acest bloc la etajul 8, ultimul. Blocul a fost acoperit în anul 1983 cu carton de către fosta IJGCL, noi eram chiriași. De atunci nu s-a mai făcut nici un fel de reparații și în prezent mie îmi curge apa în casă și a ajuns pînă la etajul 6, respectiv la două nivele mai jos de mine. Din decembrie 2001 am făcut cunoscută această situație la primăria orașului, de unde am primit răspuns a mă adresa asociației de care aparțin cu indicația că în conformitate cu prevederile Legii 114/1996 trebuie să contribuie toți locatarii.

M-am adresat Asociației 24 de care aparțin, dar nu cunosc motivul pentru care nici pînă în prezent nu s-au luat măsuri de nici un fel.

Ieșirea pe terasă este exact pe baia mea, care este situată la mijlocul clădirii fără altă sursă de lumină decît aceea de la bec. Din cauza scrurgerii apei de pe acoperiș eu nu mai am lumină în baie, mă gîndesc chiar la o electrocutare, la un scurt circuit. Într-o discuție cu șeful de scară, respectiv domnul Brașoveanu Constantin, acesta s-a exprimat că pot să ajung și la Papa de la Roma și că pe mine să mă intereseze numai interiorul apartamentului și nimic mai mult. Cu ajutorul uni vecin care și-a acoperit apartamentul după posibilități, am acoperit o parte de apartament cu înțelegerea că voi plăti în rate, lucru ce îl respect, dar mai mult și în alt mod nu am posibilitate. Pentru faptul că pe acoperiș era trafic de persoane de la o scară la alta, apartamentul meu era cel mai afectat și cu acordul asociației am pus un lacăt cu un lanț, ca lanțul să țină ușa ușor întredeschisă pentru aerisirea scării. În data de 29 decembrie 2001 s-a trecut pe la ușa mea, s-a tăiat lanțul și mi s-a adus lacătul. Eu sînt persoană singură, fără ajutor și fără apărare. Nu cunosc motivul pentru care șeful de scară vine cu șicane asupra mea. Vă rog foarte mult să fiu ajutată pentru ca cei în drept să se trezească la realitate și să procedeze ca atare. Eu nu cer favoruri, ci numai a se conforma legilor și a-și face datoria conform funcției acordate de noi, proprietarii, că pentru mine este un calvar cu apa în casă și fără lumină în baie. Vă mulțumesc, Elena Ilinca, 3 decembrie 2002″.

Redacția: Aveți dreptate, doamnă Ilinca. Pentru situația prezentată de dumneavoastră, Legea 114/1996 prevede soluții și responsabilități. La sesizarea și intervenția șefului de bloc, Asociația de proprietari are obligația să contracteze lucrarea și să urmărească execuția ei. Plata se face de către toți proprietarii, conform normativelor, prin Asociație, fiind o chestiune de interes comun. Dacă aceasta nu se conformează, aveți calea de atac în justiție, cheltuielile de judecată putînd fi recuperate de la cei vinovați.

Tableta de sănătate

Tratamentul ulcerului (II)

Tratamentul igieno-dietetic

Regimul sever este indicat în formele acestea ale bolii sau cînd au apărut complicații; în rest el trebuie să fie variat și să cuprindă toate alimente de bază (tolerate) și vitaminele pentru ca în felul acesta să nu slăbească și mai mult organismul deja debilitat de pe urma bolii. Alimentele mai bine tolerate sînt: laptele nesmîntînit, smîntîna, untul, cașul dulce, legume fierte, carnea de vită slabă sau pasăre. Vor fi interzise: borșul, supa de carne, brînzeturile fermentate, sosurile picante, alcoolul, condimentele etc. Tratamentul medicamentos prevede administrarea de Rennie, Scobutil 2-3 tablete pe zi, în perioada dureroasă, pansament gastric, papaverină, procaină fiole și vitaminele B și C. În încheiere aș mai adăuga la cele arătate mai sus în privința tratamentului și o cură de ape minerale în stațiunile Sîngeorz, Slănic Moldova, în afara perioadelor dureroase. (dr. Octav Apostolescu).

(Rubrică realizată de Florin Dunăreanu)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.