INVITAȚIE LA DIALOG Ei se fac că repară! Dar cine plătește?

Redacția Ziarul de Bacău

Numele meu este Bontaș Alin și locuiesc undeva, pe lîngă strada

Miron Costin. Cam cu vreo săptămînă în urmă au început niște lucrări curioase. Din loc în loc a fost scoasă bordura. Aparent este o lucrare de îmbunătățire a trotuarului – un lucru bun. Lucru ciudat, însă, bordura a fost scoasă doar pe alocuri și după un criteriu ce mi se pare total aleator. Acum, după vreo săptămînă, bordura a fost pusă la loc, dar fără mari diferențe între ceea ce a fost și ceea ce este acum. Mai sînt încă urme de la escavațiile făcute pentru scoaterea porțiunilor de bordură. Mă întreb ce sume au fost cheltuite pentru o lucrare care, practic, nu a schimbat nimic:

nici funcțional și nici estetic, dar și cine a încasat banii. Se pot obține informații de la Primărie în legătură cu această lucrare? Care a fost scopul? Ce sume au fost cheltuite? Ce firmă a fost implicată în această lucrare? Vă mulțumesc pentru atenție și aștept un răspuns.

Redacția: După cum constatați, răspunsul nostru este prompt prin publicarea mesajului pe care ni l-ați transmis prin e-mail. Întrebările dumneavoastră sînt pe deplin justificate, astfel că pe lîngă investigațiile proprii pe care le vom iniția imediat, adresăm și serviciilor de specialitate ale Primăriei Bacău să vă transmită, dar și să ne transmită informațiile solicitate. Și asta, întrucît doar cel ce are de ascuns ceva preferă să tacă, ceea ce echivalează cu recunoașterea vinovăției ori a interesului.

Ne invadează buruienile!

Ionel Paraschivescu – funcționar, Bacău: În plină explozie a vegetației, orașul nostru arată întrucîtva ca o savană tropicală invadată de buruieni. Gardurile vii ce mărginesc aleile dintre blocuri depășesc statul unui om de înălțime medie, iar în multe dintre incinte iarba a crescut și cere insistent coasa. În afară de bulevardul central pe care, de bine – de rău, se mai văd lucrători de la „spații verzi”, pe celelalte artere lucrurile parcă au rămas înghețate după frigul de astă-iarnă. Și nu e vorba despre cartierele și străzile mărginașe, ci de zone aflate la doi pași de centru. Întrebarea mea este: cine ar trebui să tundă gardurile verzi și pe ai cui bani? Dar să cosească iarba, care poate fi o bună monedă de schimb pentru cosași? Dacă situația persistă, riscăm să apară șerpii prin locurile cu pricina!

Redacția: Cine trebuie să execute lucrările respective? Păi, cine altcineva, decît edilii orașului, cu implicarea asociațiilor de proprietari? Se pare, însă, că unii dintre aceștia sînt foarte ocupați cu campania pentru „locale”, după care vor urma instalarea sau reinstalarea în fotolii, „generalele” din toamnă și uite-așa anotimpul cald va trece. Iar de la anul vom mai vedea. La urma-urmei, haideți să nu fim chiar atît de pretențioși! Verdeața face bine ochilor și plămînilor. De ce să ne privăm de plăcerile ei?!

Rubrică redactată de Florin Dunăreanu

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.