Petre Ionaș – tehnician-pensionar Comănești: În noianul de griji și nevoi de tot felul, din cînd în cînd mai apare soarele și pe ulița noastră, după cum spunea poetul. Vă scriu aceste rînduri pentru a le da concitadinilor mei o veste cît se poate de bună, pe care am aflat-o de la doamna Ana Gură – secretarul Consiliului Local Comănești. În următoarea perioadă în orașul nostru se vor derula o serie de investiții sociale prin Programul Phare. Conform acestui Program și destinației pe care le dau fondurile alocate, persoanele care nu sînt cuprinse în sistemul național de asigurări sociale, ca și cele aflate în dificultate, vor beneficia de ajutoare materiale pentru o serie de activități de sprijin, precum menajul și îngrijirea la domiciliu, pentru educație și sănătate, terapie medicală de întreținere și reabilitare. Conform proiectului din Programul Phare 2001, solicitat și agreat de Consiliul Local, beneficiarii acestui program vor fi consiliați și din punct de vedere juridic și medical de către personal de specialitate, la domiciliu, în domeniul legislației, al kinetoterapiei, iar un asistent medical va asigura tratamentele necesare. După cum ne mai spunea secretarul Consiliului Local Comănești, investițiile de ordin social din acest Program se adresează cu prioritate persoanelor în vîrstă, bolnavilor ce suferă de diferite afecțiuni fizice, celor care se confruntă cu dificultăți de natură socială și economică. În momentul de față, serviciile sociale din structura Consiliului Local se ocupă de selectarea persoanelor care urmează să primească acest tip de asistență, precum și de pregătirea personalului de specialitate investit cu astfel de atribuții.
INVITAȚIE LA DIALOG Investiții sociale pentru comăneșteni
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.