INVITAȚIE LA DIALOG Un cititor statornic al ziarului nostru și, totodată, colaborator al acestei pagini, economistul Romulus Dan Busnea, din Slănic Moldova, a ținut să-și facă publice opiniile despre pagina de opinii. Iată ce ne scrie:

Redacția Ziarul de Bacău

Libertatetea de comunicare

Nu pot să spun decît că importanța „opiniilor” pentru acest ziar și pentru cititorii lui este covîrșitoare, prin însăși esența ideilor și mesajelor sale. Cred că pagina „opiniilor” dă unicitatea acestui ziar, iar cei care au „gîndit” apariția și continuitatea ei merită felicitări. Ca de fapt întreg colectivul redacțional pentru întreg ziarul. Opiniile prezentate aici stimulează gînduri, dezbateri de idei și poate concluzii diferite, și cred că ele țin, se leagă, se ancorează de renașterea spirituală de care cu toții avem nevoie. Ca și de o mare și imperioasă necesitate a comunicării. Și o spun cu toată sinceritatea unei ființe care m-am prins deseori în jocul ideilor, în căutarea răspunsurilor la frămîntările din ce în ce mai adînci și mai acute ale unei vieți ale cărei valuri ne izbesc cu putere și în permanență. Sînt valuri ale încercărilor la care ne supune viața și care, uneori, ne ridică deasupra necazurilor, alteori ne aruncă în brațele acestora, iar de multe ori, cînd intensitatea lor scade, ne țin pe linia de plutire a vieții. Și pe acea a încrederii în speranță. Și în oameni. Permiteți-mi să cred și să afirm că cel puțin pînă acum această pagină a „opiniilor” a oferit cititorilor o multitudine de subiecte de o mare complexitate și diversitate ce au abordat mai toate domeniilor vieții economice, sociale, politice și spirituale ale societății românești. Comentariile pertinente, serioase, bazate pe îndelungate studii și analize, pe experiențe acumulate în varii domenii, pe mărturii ale timpului istoric și nu în ultimul rînd pe frumusețea și puterea cuvîntului, pe imaginația și fantezia unor minți creative și spontane, au făcut ca viața acestui ziar să capete distincție și o extraordinară putere în învingerea banalului cotidian. Aș zice o putere chiar miraculoasă, care a produs o imensă satisfacție multora dintre noi, mai ales în contextul unei realități crunte, apăsătoare prin grijile sale zilnice și din ce în ce mai puțin presărată cu bucurii. Această pagină ne-a oferit și nouă, celor care am „opiniat”, o mare și unică satisfacție, pe care ne-am îngăduit-o din plin, fără nici o rezervă, pînă la limita extremă posibilă. Și aceasta datorită faptului că aici am putut fi cu adevărat noi înșine, sinceri, deschiși, generoși, fără inhibiții, cu posibilitatea desfășurării în toate direcțiile pînă la capăt. A fost, cel puțin pentru mine, singura risipă și compensație integrală, aproape absolută, singura mea abundență posibilă. Această pagină păstrează o legătură strînsă cu toți cititorii ei, în special cu mișcarea de idei iradiind plăcerea și voluptatea revelației și reflexiei intelectuale. Este firesc ca o serie de teme, idei, considerații să revină uneori cu insistență. Sînt preocupările noastre, motivele noastre, obsesiile noastre. Toate fac parte dintr-un sistem al nostru, personal, de percepție și reflecție a realității. Și pe care îl punem la dispoziția cititorilor și în același timp îl supunem dezbaterii și criticii lor prin această pagină. Și în special spațiului comunicării și perpetuării ideilor cu adevărat valoroase. Iar dincolo de judecata de valoare, există în final înțelegerea, simpatia, solidarizarea și asimilarea creatoare a bunelor intenții. Căci din toate se așează ceva în noi și prin aceasta ne așezăm și noi în alții. Să dea Dumnezeu ca această comunicare și reașezare spirituală să fie dintre cele mai bune spre cele bune.(Romulus Dan Busnea)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.