Cunoscutul om de afaceri Ion Vrînceanu a rămas fără partid, după ce a fost dat afară din Partidul Național Liberal, în cadrul căruia îndeplinea funcția de președinte al organizației județene din Vaslui. Așa că, Ion Vrînceanu a ales să bată la ușa Partidului România Mare din Bacău. Acesta s-a prezentat la Angela Bogea, președintele PRM Bacău, ca să între în partid. „Am avut o discuție preliminară intrării în partid cu Ion Vrînceanu. Ca orice om de afaceri a încercat ă privească intrarea în partid ca o afacere, în sensul că în nici un caz nu dorea să se înscrie la PRM ca să mai cîștigăm un fotoliul de primar într-o comună. Dorea să se înscrie ca să ocupe în viitor un post pe listele partidului nostru”, ne-a declarat Angela Bogea. Președintele PRM Bacău nu a decis asupra intrării în partid a lui Ion Vrînceanu, ci și-a anunțat superiorii de la București, mai precis pe Corneliu Vadim Tudor. Cînd acesta a aflat cine bate la ușa partidului lui, l-a refuzat categoric. „Am luat legătura cu mai-marii partidului, iar aceștia mi-au spus că Ion Vrînceanu nu poate fi primit în partid. Corneliu Vadim Tudor a refuzat categoric cînd a auzit că este vorba despre un fost apropiat al lui Corneliu Iacobov”, a precizat președintele PRM Bacău. Controversat om de afaceri, dar și om politic, Ion Vrînceanu a fost asociat al lui Corneliu Iacobov la societatea Vradicor. De numele lui sînt legate numeroase scandaluri finaciare, dar și politice. Am încercat ieri să aflăm și opinia lui Ion Vrînceanu, dar acesta nu a fost de găsit. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.